Rovinieta 2024 | AMENZILE pentru lipsa rovinietei nu vor mai fi aplicate imediat. Șoferii vor avea la dispoziție 24 de ore
Rovinieta 2024 | AMENZILE pentru lipsa rovinietei nu vor mai fi aplicate imediat. Șoferii vor avea la dispoziție 24 de ore
Un proiect de lege care a fost aprobat de Comisia de Transport și Infrastructură ar putea scuti șoferii uituci de amenzi instantanee dacă sunt prinși fără rovinietă. În inițiativa legislativă se propune ca șoferii să aibă un răgaz de 24 de ore pentru a plăti taxa de rovinietă, fără a se confrunta cu sancțiuni imediate.
În conformitate cu legislația actuală, șoferii care nu cumpără rovinietă și trec prin raza unei camere fixe care are o funcție de control rovinietă sunt automat amendați. Conducătorii auto primesc ulterior o notificare prin poștă în termen de două luni de la încălcarea legii.
Proiectul, inițiat de un grup de deputați liberali, va permite șoferilor să plătească rovinieta în termen de 24 de ore de la folosirea drumurilor naționale, eliminând astfel amenda pentru neplata imediată a acesteia. În prezent, rovinieta trebuie să fie achiziționată înainte de a circula pe drumurile pentru care este necesară, în special cele din afara județului de înmatriculare a vehiculului.
Citește și: Rovinieta 2024: Prețuri mai mari începând din 11 martie. Se modifică și perioadele de valabilitate

Deputatul Alexandru Andrei, unul dintre inițiatorii proiectului, a explicat că, scopul acestei modificări este de a oferi șoferilor o fereastră de timp rezonabilă pentru a-și achita taxa, similar sistemului aplicat la taxa de pod pentru Fetești-Cernavodă.
„Dacă va fi aprobat de plen, șoferii vor putea achita rovinieta în termen de maximum 24 de ore de la utilizarea drumurilor naționale, fără a fi obligați să o cumpere înainte de a intra pe rețeaua națională de drumuri”, a declarat Alexandru Andrei.
Conform acestuia, proiectul va fi înaintat plenului Camerei Deputaților pentru adoptare.
Inițiatorii au mai explicat faptul că modificarea este necesară datorită numeroaselor situații în care șoferii au fost sancționați automat, fără a avea oportunitatea de a-și corecta greșeala.
„Am considerat că nu este corect ca acei șoferi care, din neatenție sau eroare umană, nu și-au achitat rovinieta înainte de a circula să fie sancționați fără avertisment și fără posibilitatea de a-și remedia situația”, a adăugat deputatul.
În momentul de față, amenzile pentru lipsa rovinietei variază între 250 și 500 de lei pentru autoturisme și ajung până la 4.500 de lei pentru camioane. De la începutul acestui an, șoferii au posibilitatea să achiziționeze rovinieta pentru o perioadă de doar 24 de ore, oferindu-le mai multă flexibilitate.
Pentru categoria A, autoturisme, tarifele actuale sunt următoarele: 3 euro pentru 7 zile, 7 euro pentru 30 de zile, 13 euro pentru 60 de zile și 28 de euro pentru un an.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Șeful Armatei Române, despre situația în care Țările Baltice sunt atacate: „Răspunsul NATO e stabilit deja”
Șeful Armatei Române, despre situația în care Țările Baltice sunt atacate: „Răspunsul NATO e stabilit deja” Generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, a explicat cum ar reacționa România în eventualitatea unui atac asupra uneia dintre Țările Baltice, subliniind că activarea articolului 5 al NATO ar fi automată și fără echivoc, afirmațiile fiind făcute […]
Adio, ghivece din plastic cu flori: După interzicerea pungilor, UE a pus gând rău recipientelor pentru plante
Adio, ghivece din plastic cu flori: După interzicerea pungilor, UE a pus gând rău recipientelor pentru plante Uniunea Europeană înăsprește legislația privind ambalajele din plastic. În cadrul „European Green Deal”, Bruxelles-ul a revizuit Directiva privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, cu un obiectiv clar: reducerea masivă a cantității de plastic și orientarea pieței către soluții […]
Vouchere culturale de 250 de lei pentru elevi: Guvernul amână programul până în anul școlar 2027–2028, invocând constrângeri bugetare
Vouchere culturale de 250 de lei pentru elevi: Guvernul amână programul până în anul școlar 2027–2028, invocând constrângeri bugetare Conform Ordonanței de Urgență stabilită de către Guvern, s-a decis suspendarea aplicării prevederilor privind Programul național „Vouchere culturale pentru elevi”, până la începutul anului școlar 2027-2028. Această decizie a motivat necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare în ceea […]