Roşienii văd în proiectul minier oportunitatea de revitalizare a comunei
Şomaj ridicat, lipsa perspectivelor şi degradare. Aşa se vede acum comuna Roşia Montană, odată înfloritoare datorită mineritului şi care îşi poate regăsi strălucirea de altădată tot prin minerit, cu ajutorul proiectului companiei Roşia Montană Gold Corporation. Lucrările încă nu au început, dar proiectul a ajutat deja peste 100 de familii să se mute în Alba Iulia, într-un cartier modern construit special pentru ele. Oamenii văd în viitoarea mină de aur şi argint singura posibilitate reală de revitalizare a Roşiei şi a Apusenilor.
lProiectul modern, sursa principală de locuri de muncă
Nicolae Avrămuţ a lucrat la mină toată viaţa şi e impresionat de proiectul Roşia Montană Gold Corporation. „În primul rând, mă gândesc că investiţia asta va aduce locuri de muncă pentru tineret. Pe vremea noastră, vreo 2.000 de oameni din zonă lucram la mină – trei schimburi cu flux continuu. Condiţiile de muncă erau grele şi nu prea aveam echipamente. Îmi amintesc cum primeam cizme de cauciuc: le luai azi şi mâine erau sparte, se dezlipea imediat talpa şi apoi trebuia să umblăm cu pungi de plastic în cizme. Eu am văzut proiectul acesta al RMGC şi este mult mai modern, mult mecanizat. E o exploatare de carieră, se lucrează mult cu utilaje şi nu se mai intră atât în subteran”, explică bărbatul.
Proiectul minier va ţine tinerii acasă, ba chiar îi va convinge să se întoarcă pe cei care au plecat în alte locuri în căutarea unei slujbe. „Acum e pustietate acolo: tineretul a cam plecat, au rămas doar bătrânii. Oamenii în putere ce să facă? Nu mai au unde să lucreze: combinatul lemnului din Câmpeni s-a închis, fabrica de textile de la Abrud s-a închis, mina nu lucrează… E o zonă moartă acum, oamenii în putere nu au ce să facă… Poate să ţină o vacă şi-un porc ori să cosească iarba, dar astea sunt lucruri de subzistenţă”, spune Avrămuţ.
lMineritul, singura opţiune viabilă
Fostul miner nu se teme de exploatarea cu cianură: „Mulţi se tem de cianură, dar să ştiţi că nu-i o problemă. Din lacul ăla de decantare o să poţi bea apă, atât de filtrat o să fie. În plus, şi acuma apele sunt acide, a văzut oricine a fost acolo”, continuă el.
Se bucură de şansa de revitalizare pe care o primeşte zona. „Pământul e sterp, de munte, nu prea ai ce semăna – doar cartofi, ceva ceapă şi morcovi pe lângă casă. Când va începe proiectul se vor face acolo magazine, se vor dezvolta firme… Multe lucruri o să se schimbe în bine”, explică Nicolae Avrămuţ.
Proiectul minier reprezintă, paradoxal, şi şansa pentru turism. „Acum e o zonă de munte unde nu prea ai ce să vezi: galeriile romane le-ai văzut în zece minute. Ca să atragi turişti acolo, trebuie să repari drumurile, să creezi atracţii, să amenajezi baze sportive – or, pentru toate astea trebuie bani. Proiectul poate aduce aceşti bani.”
Convins că proiectul minier reprezintă speranţa de revitalizare a zonei, bărbatul şi familia lui au fost printre primii care au acceptat oferta RMGC de strămutare, astfel că au dat casa veche din Roşia pe una nouă, modernă şi confortabilă la Recea, în Alba Iulia.
lOponenţii vorbesc de la distanţă
„Cei care spun că proiectul va distruge Roşia Montană nu cunosc nici proiectul, nici zona. Ce se mai poate distruge la Roşia? Acum e ca pe Marte, nu mai au ce să distrugă, e o varză acolo. Blocurile şi casele sunt dezastru, oamenii nu au bani cu care să le renoveze”, spune şi Dana Gagyi, o mamă care s-a mutat şi ea împreună cu familia la Recea.
Femeia nu e deloc încântată de activiştii anti-RMGC, care se împotrivesc proiectului din fotoliul de acasă şi fără să fi văzut zona. „Cred că sunt inconştienţi. Nu ştiu ce înseamnă viaţa în satele din Apuseni. Dacă ar veni să trăiască o lună de zile cu banii pe care îi au cei de acolo şi să ducă viaţa pe care o duc cei de acolo s-ar răzgândi cu siguranţă. Dar aşa… Nu poţi să militezi pentru ceva ce nici n-ai văzut”, spune ea. Iar localnicii aşteaptă cu încredere proiectul minier, convinşi că va fi începutul revitalizării Roşiei. (A.C.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Societate
13 septembrie: Ziua Pompierilor din România. Bătălia de pe Dealul Spirii și cum a devenit această zi dedicată pompierilor
13 septembrie: Ziua Pompierilor din România. Bătălia de pe Dealul Spirii și cum a devenit această zi dedicată pompierilor În data de 13 septembrie, pompierii din România celebrează ziua dedicată acestora. Data de 13 septembrie a fost sărbătorită dintotdeauna drept Ziua Pompierilor, dar a fost mai întâi declarată sărbătoare legală după răzbio, în anul 1953, […]
FOTO-ȘTIREA TA | A „leșinat” bariera de pe strada Mărășești din Alba Iulia: Cozi imense de mașini
A „leșinat” bariera de pe strada Mărășești din Alba Iulia: Cozi imense de mașini Bariera de pe strada Mărășești din Alba Iulia s-a dovedit și în dimineața zilei de vineri, 12 septembrie 2025, un obstacol în calea șoferilor grăbiți să ajungă la treabă. „A „leșinat” bariera de pe strada Mărășești”, semnala, în jurul orei 8.00 […]
12 septembrie: 142 de ani de la nașterea, la Cenade, a marelui Ion Agârbiceanu. Povestea din care s-a inspirat pentru Fefeleaga
12 septembrie: 142 de ani de la nașterea, la Cenade, a marelui Ion Agârbiceanu. Povestea din care s-a inspirat pentru Fefeleaga Ion Agârbiceanu s-a născut la 12 septembrie 1882, la Cenade, nu departe de Blajul în care va studia cu un corp profesoral de elită. Primele încercări literare sunt câteva poezii publicate în ziarul Unirea […]