România şi ”Spaţiul Schengen”!
În ultimele zile ale anului 2010, nu ştiu ce miniştri din Germania şi Franţa au făcut rapoarte ”separate” prin care solicită ca România şi Bulgaria să nu fie primite în Spaţiul Schengen la sfârşitul lunii martie 2011, aşa cum era programat. Motivul invocat? Cele două ţări membre ale UE nu şi-au îndeplinit angajamentele pe justiţie şi combaterea corupţiei. Să fie acestea motivele principale pentru care cele două mari puteri europene solicită amânarea intrării României şi Bulgariei în acest Spaţiu Schengen? Personal cred că nu!
În România – cel puţin în ultimii ani, ”partidele politice” (în special cele parlamentare) nu fac altceva decât să arunce cu noroi şi alte mizerii în propriile lor decizii luate în ultimii 21 de ani trecuţi cu greu de către poporul român de la măcelul organizat şi dirijat de către faimosul FSN în decembrie 1989.
Zi de zi, seară de seară, reprezentanţi ai partidelor politice pe ecranele posturilor de televiziune (mult prea numeroase) pe şi mai numeroasele posturi de radio şi în presa scrisă, se acuză reciproc de eşecurile (mai mici ori mai mari) obţinute de România în ultimii 21 de ani de ”democraţie”. De câţiva ani, cele trei ”mari” partide româneşti (PDL, PSD, PNL) se ”luptă” pentru ca unul dintre acestea să dispară, cel puţin din rândul ”granzilor” dacă nu, chiar şi din Parlamentul României (aşa cum s-a întâmplat cu PNŢCD).
De toate aceste ”lupte intestine”, profită din plin UDMR care intră la guvernare când vrea şi cu cine vrea şi uite aşa ”poco el poco” obţin privilegii la care românii din Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria şi alte state nu îndrăznesc nici cel puţin să viseze. Acesta este unul dintre motivele pentru care se propune amânarea intrării în Schengen a României.
În opinia mea însă, motivul principal pentru care se cere amânarea intrării în Spaţiul Schengen a României şi Bulgariei sunt ţiganii din aceste ţări care, în ultimii ani au invadat marile metropole ale Europei speriindu-i pe conducătorii acestora.
Germania mai are şi ”experimentul” cu populaţia turcă care înainte de 1990 a fost primită la muncă în RFG, iar în prezent refuză să se mai întoarcă în propria ţară. (După câte ştiu în prezent se află în Germania 3-4 milioane de turci care probabil ”poluează genetic” rasa ariană).
Pentru România, Germania mai are şi un al treilea motiv pentru care, se câte ori are ocazia ne sancţionează. Nemţii nu au uitat şi nu vor uita faptul că România a trădat Germania şi în primul şi în cel de-al II-lea Război Mondial. De asemenea, Germania nu va uita faptul că în perioada comunistă a fost nevoită
să-i ”cumpere” cu mărci pe conaţionalii ei saşi ce se aflau în România. (De fapt aceşti germani nu trebuiau să fie colonizaţi cu scopuri expansioniste în ţările din sud-estul Europei – Austria, Ungaria, Cehia, Polonia, România, Ucraina şi chiar Rusia).
Acestea sunt motivele principale pentru care se cere amânarea intrării României în Spaţiul Schengen. Nu le pasă nemţilor şi francezilor de cum funcţionează justiţia în România şi cât de mare este corupţia. Dimpotrivă, se bucură şi încurajează aceste nereguli de pe urma cărora ei profită. Aceste probleme ar trebui dezbătute în mass-media românească de către jurnalişti, analişti şi politicieni, (aşa cum îi avem).
George TURCU, Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Cultură Educație
18 septembrie 2025 | Vernisajul expoziției „Gestul și Ecoul”a artiștilor George Bodocan și Livia Bar, la Galeria Municipiului Alba Iulia
18 septembrie 2025 | Vernisajul expoziției „Gestul și Ecoul”a artiștilor George Bodocan și Livia Bar, la Galeria Municipiului Alba Iulia Joi, 18 septembrie, ora 19.00, la Alba Iulia, va avea loc vernisajul unei expoziții incitante „Gestul și Ecoul”, a artiștilor George Bodocan și Livia Bar. La Galeria Municipiului Alba Iulia se va deschide joi, 18 […]
Rechizite gratuite pentru elevi din familii cu venituri mici: Termene, proceduri și documente necesare
Rechizite gratuite pentru elevii din familii cu venituri reduse: Ce trebuie să știe părinții despre termene și documente Elevii din învățământul primar și gimnazial, care provin din familii cu venituri reduse, vor beneficia și în anul școlar 2025-2026 de rechizite școlare gratuite, în cadrul programului național prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 33/2001, aprobată prin Legea […]
Școala de Arte și Meșteșuguri Alba Iulia | ÎNSCRIERI deschise pentru anul școlar 2025-2026: Detalii despre toate cursurile disponibile
Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba deschide înscrierile pentru Școala de Arte și Meșteșuguri 2025-2026 Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba a anunțat deschiderea înscrierilor pentru anul școlar 2025-2026 la Școala de Arte și Meșteșuguri, oferind oportunitatea tinerilor și adulților de a-și descoperi și dezvolta talentul artistic. Perioada de înscrieri este 01 – 22 septembrie 2025, […]