România înglodată în datorii! Guvernul PSD-ALDE a împrumutat peste 1,5 miliarde euro în doar șase luni
În perioada ianuarie-iunie 2017, datoria externă totală a României a crescut de la 92,37 miliarde euro la 94,26 miliarde euro. Din diferența de aproape 1,89 miliarde euro, datoria publică reprezintă 1,51 miliarde euro.
Banca Națională a României a dat publicității cifre dezastruoase pentru actuala guvernare. Conform BNR, datoria externă a României a crescut, în primele șase luni ale anului, cu 1,8 miliarde de euro, iar datoria pe termen lung a însumat 69,4 miliarde de euro la 30 iunie (73,6 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 0,6% faţă de 31 decembrie 2016, a comunicat luni Banca Naţională a României (BNR).
Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 iunie 2017 nivelul de 24,86 miliarde de euro (26,4% din totalul datoriei externe), în creştere cu 6,3% faţă de 31 decembrie 2016.
Practic, Guvernul trăiește foarte mult pe credit. Măsurile prevăzute în programul de guvernare sunt greu de acoperit și acesta ar putea fi unul dintre motivele pentru care s-a produs această creștere, informează Mediafax.
Potrivit BNR, în perioada ianuarie-aprilie 2017, datoria externă totală a crescut cu 1,7 miliarde de euro.
„Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 23,5% în perioada ianuarie-iunie 2017, comparativ cu 27,4% în anul 2016. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 30 aprilie 2017 a fost de 6,3 luni, nivel comparabil cu cel de la 31 decembrie 2016”, se arată într-un comunicat al BNR.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Bugetul de stat pe 2026, aprobat în Parlament: Deficit de 6,2% din PIB și datorie publică de 61,8% din PIB. Peste 2,8 milioane de pensionari vor primi bani de la Guvern, în două tranșe
Bugetul de stat pe 2026, aprobat în Parlament: Deficit de 6,2% din PIB și datorie publică de 61,8% din PIB. Peste 2,8 milioane de pensionari vor primi bani de la Guvern, în două tranșe Legea bugetului de stat pe anul 2026 a fost adoptată vineri, 20 martie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și […]
Simularea Evaluării Naționale 2026: Elevii din școlile afectate de boicot pot susține probele în altă perioadă
Simularea Evaluării Naționale 2026: Elevii din școlile afectate de boicot pot susține probele în altă perioadă Elevii din clasa a VIII-a din școlile unde nu s-a organizat simularea Evaluării naţionale, vor avea posibilitatea de a susţine ulterior examenele la nivel de şcoală, a declarat Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, potrivit […]
Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun
Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun Pensionarii cu venituri mai mici de 3.000 de lei vor primi în cursul anului 2026 bani în două tranșe, cu o valoare totală cuprinsă între 600 și 1.000 de lei, în urma unui acord […]