România în TOPUL țărilor cu cele mai mari prețuri la energie din Europa. Cât a ajuns să coste un megawatt/oră
România în TOPUL țărilor cu cele mai mari prețuri la energie din Europa. Cât a ajuns să coste un megawatt/oră
Miercuri, 15 ianuarie 2025, datorită temperaturilor scăzute consumul intern de energie electrică a crescut până la aproximativ 9.000 MW, determinând importuri de 2.500 MW și o scumpire substanțială a energiei pe piața spot OPCOM. Prețul mediu al energiei electrice cu livrare în România a ajuns la 242 euro/MWh (1.203 lei/MWh) în 15 ianuarie, fiind cel mai ridicat din Europa, conform datelor analizate de Profit.ro. Un preț comparabil a fost înregistrat doar în Bulgaria.
Citește și: Facturile vor exploda în 2025: România scade producția de energie electrică. Estimări CNSP

De altfel, în întreaga Europă Centrală, dar și în Germania și Olanda, au fost înregistrate prețuri de peste 200 euro/MWh. Surprinde la prima vedere prețul ridicat din Germania (222 euro/MWh), însă principala economie europeană se confruntă cu o vreme destul de rece , iar vântul lipsește, ceea ce o face importatoare netă de energie în absența contribuției eolianului. În ultimele 3 luni, Germania a utilizat cea mai mare cantitate de hidrocarburi din 2017 pentru producția de energie electrică pentru a compensa componenta eoliană.
Prețurile energiei furnizate miercuri, 15 ianuarie, în UE
La extremitatea vestică a continentului situația este mai relaxată, prețurile din Spania și Portugalia fiind de 142 euro/MWh, iar cel din Franța, de 161 euro/MWh.
Segregarea piețelor est și vest europene continuă, România fiind, de la începutul anului și până în prezent, cea de-a patra cea mai scumpă piață europeană a energiei, cu un preț mediu de 130 de euro/MWh (similar celui din statele care ocupă pozițiile a doua și a treia, Bulgaria, respectiv Ungaria). Pe prima poziție se situează Irlanda.
Prețul mediu al energiei cu furnizare în ziua de joi, estimată a fi mai călduroasă, dar și cu mai mult soare, a scăzut cu aproximativ 40%, la 766 lei/MWh sau 154 euro/MWh, fiind doar puțin mai ridicat decât cel din Germania, de 148 euro/MWh. Prețuri mai ridicate, dar nu cu mult, decât cel din România se înregistrează în Ungaria și Elveția (155 euro/MWh), Slovacia (157 euro/MWh) Austria(162 euro/MWh) și Serbia (164 euro/MWh).
Producția și consumul de energie de miercuri, 15 ianuarie, din România
Pe lângă cererea internă a furnizorilor autohtoni, care se face simțită pe OPCOM, de pe aceeași platformă își procură energie și Republica Moldova, prin traderul de stat Energocom.
În primele 10 zile ale acestui an, o pătrime din energia consumată în Republica Moldova a fost procurată de pe cele 2 piețe spot OPCOM, PZU și intraday. Alte aproape 32 de procente sunt procurate prin contracte bilaterale cu producătorii românii, ceea ce face ca peste 57% din consumul din Republica Moldova să fie acoperit de importuri din România.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Președintele Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz”
Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz” România se alătură declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 președintele Nicușor Dan. „Am decis să ne alăturăm declarației Marii Britanii, Franței, […]
Produse second-hand 2026 | Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi”
Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 că un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care instituie reguli mai stricte pentru produsele second-hand a fost supus dezbaterii publice, urmând ca nicio haină, nicio mobilă, niciun echipament să […]
„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor”
„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor” Premierul Ilie Bolojan a discutat, vineri, 20 martie 2026 despre situaţia pieţei carburanţilor cu reprezentanţii mai multor ministere, dar şi ai Consiliului Concurenţei şi ANAF, anunţând că la finalul săptămânii vor continua controalele pentru a vedea cum se formează […]