ROMÂNIA – EXPERIMENTUL FMI

Facem sluj pentru că suntem săraci şi românii – o demonstrează cu  calmă   luciditate istoricul şi sociologul Lucian Boia – „sunt altfel”: răbdători până la sacrificiu şi toleranţi cu tot ceea ce li se întâmplă. Delegaţia FMI a venit, a luat act de programul de guvernare propus de Victor Ponta şi a spus un „Nu!” categoric intenţiei de  scădere a TVA la pâine şi altor măsuri sociale considerate prea „populiste”.

FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană urmează practic viziunea politică a zonei euro de ieşire din recesiune – echilibrarea bugetelor prin reducerea cheltuielilor  atât cu salarii cât şi cu investiţii din partea statului. SUA au investit masiv şi au ieşit din recesiune, în timp ce Europa a ales să implementeze programe de austeritate impuse îndeosebi de Germania şi Franţa. Puternicii Europei au decis să ignore că toleranţa scăzută a populaţiei la măsurile dure de austeritate – previzibilă pentru ţările mai sărace, aflate la periferia zonei euro –  crează instabilitate politică şi alungă investitorii privaţi. În consecinţă experţii apreciază că economia SUA va creşte anul acesta cu 2,5% şi anul viitor cu 3,5%, în timp ce economia Europei, aflată încă în recesiune, va avea în 2013 doar o revenire marginală de 0,1%.

Este o diferenţă de viziune politică vizibilă şi în România. Socialiştii lui Ponta vor dezvoltare prin stimularea  consumului. PDL, ca partid de dreapta, a susţinut dezvoltarea prin creşterea investiţiilor. De aceea a şi reuşit scoaterea ţării din criză.

Prognozele, în pofida faptului că 2012 s-a încheiat cu o dinamică a economiei apropiată de zero, arată că noul an aduce Europei, inclusiv României, mult-dorita relansare economică şi financiară. Ce va face Guvernul Ponta? Se va supune necondiţionat deciziei creditorilor săi internaţionali sau va avea accese de independenţă cum a avut şi premierul ungar, Viktor Orban?

Analiştii observă, de pildă,  că la indicaţia Băncii Mondiale, acum 15 ani, România a spart în trei Calea Ferată (CFR SA, CFR Călători, CFR Marfă). Rezultatul acestei „reforme structurale” este însă dezastruos. Trenurile de călători adună zilnic întârzieri de zeci de minute, iar trenurile de marfă stau zile întregi prin gări. Corespunzător, viteza medie la trenurile de călători a scăzut de la 86 km pe oră în 1998 la 43 km/oră în 2012; la trenurile de  marfă viteza medie abia mai atinge  25 km/oră. Nu este de mirare că pierderile totalizează sute de milioane de euro pe an. Franţa şi Germania au trenuri care ating 300 km/oră. Apare, firesc, întrebarea: În ce direcţie merge România ascultând şcolăreşte de indicaţiile finanţei internaţionale?

Acum câteva săptămâni FMI a sărit ca ars în urma unui articol apărut în „Times”, articol care încrimina „experimentul” făcut de Jeffrey Franks, reprezentantul FMI pentru România, în ţara noastră. Acuzaţia principală – FMI a folosit standarde duble pentru România, considerată ţară de periferie, faţă de ţări considerate „occidentale” ca Irlanda sau Portugalia. E bine de ştiut că Jeffrey Franks a aplicat în România „reţeta” folosită şi în Argentina, ţară care aproape a sucombat sub povara „tratamentului” de austeritate.

Finanţa internaţională se face că nu observă vicisitudinile de tip colonialist ale strategiei franco-germane  în Europa de Est şi rezultatele dramatice ale acesteia. Concluzia prestigioasei publicaţii: FMI a făcut în România un experiment dezgustător, posibil numai  într-un stat slab, aflat în disoluţie economică şi politică, guvernat de o clasă politică gata să facă orice dacă este lăsată să fure în continuare.  S-a indus populaţiei teza că statul este de vină şi statul trebuie să plătească. Numai că nu statul dăduse credite de consum destabilizatoare ci băncile; nu statul făcuse importuri aberante ci sectorul privat.

Odată culpabilizat statul, adică salariaţii, pensionarii şi alţi contribuabili au fost puşi să plătească. Ajustările „corectoare” au însemnat tăieri de salarii, îngheţări de pensii, amputări de programe sociale, toate combinate cu majorări de impozite. Nivelul de trai s-a prăbuşit pentru că „echilibrul şi stabilitatea” au fost suportate numai de populaţie şi nu de bănci sau sectorul economic privat.  După trei ani de programe FMI, România şi-a consolidat doar poziţia de anexă bananieră a Vestului. Cu perspective de creştere aproape închise susţin acuzator unii analişti.

Cum poate ieşi ţara noastră din impas? Programul de guvernare USL, din păcate, nu ne-o spune.

Mihai BABIȚCHI

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI