Actualitate

România depăşeşte cu mult media europeană în ceea ce privește frauda în asigurări

Ioana Oprean

Publicat

în

România depăşeşte cu mult media europeană în ceea ce privește frauda în asigurări, a declarat, recent, un specialist internațional în domeniul antifraudei. Un document ASF vorbește despre un nivel al fraudei de cel puțin 15-20%, raportat la numărul total al dosarelor de daună.

Frauda în sectorul asigurărilor auto din România este de cel puţin 15%, faţă de maximum 5-10% cât este media europeană, a declarat, la Forumul Internaţional de Asigurare şi Reasigurare (FIAR), Thomas Brinkmann, country manager Friss pentru Grecia şi Cipru.

El a dat ca exemplu pieţele din Suedia – cu un nivel al fraudei în asigurări de 5-10%, Marea Britanie – 6-8%, Elveţia – 10%, Australia – 10-15%, SUA – 8%.

Cu alte cuvinte, în analiza specialistului international, ţara noastră deţine recordul mondial în privinţa daunelor inventate.

De altfel, un document de lucru elaborat anul trecut de specialiştii ASF în colaborare cu mai multe firme de asigurări confirmă nivelul ridicat al fraudelor şi vine chiar cu un procent mai mare decât cel indicat de reprezentantul Friss. Mai mult, în discuţiile informale, asigurătorii şi oamenii din ASF vorbesc chiar de aproape o treime din dosarele din zona auto ca fiind rezultatele unor fraude.

„Procentul de 15% este unul optimist. Poate că domnul Brinkmann nu ia în calcul fraudele din service. La un moment dat, devenise deja o tradiţie să îţi repari maşina pe RCA. Erai implicat într-un accident, era lovită bara, să zicem, schimbai şi parbrizul. Eu cred că cel puţin o treime din dosarele de daună includ astfel de metode“, explică pentru Capital, surse din cadrul unei companii de asigurări.

Oficial, procentul este situat undeva către 20%, apreciază specialiştii, într-un document prezentat ASF şi care stă la baza formării unui viitor birou antifraudă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

E jale! Numărul firmelor dizolvate a crescut în România cu peste 38% în primele două luni din 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Numărul firmelor dizolvate a crescut în România cu peste 38% în primele două luni din 2026 Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 38,31%, în primele două luni din 2026, până la 11.066, față de 8.001 în perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026 | Fondurile de pensii facultative din România, în creștere spectaculoasă

Ioana Oprean

Publicat

în

Fondurile de pensii facultative din România, în creștere spectaculoasă Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 8,07 miliarde de lei, la finalul lunii februarie, în creştere cu 39% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi dată a anului anterior, conform unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). „Cele mai multe investiţii au fost […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu, economist: „Cursul artificial la euro este cel mai mare pericol pentru România. Un curs euro/leu de 15 lei în următorii 2‑3 ani NU este un film SF”

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu Georgescu, economist: „Cursul artificial la euro este cel mai mare pericol pentru România. Un curs euro/leu de 15 lei în următorii 2‑3 ani nu este un film SF” „Cursul artificial la euro este cel mai mare pericol pentru România”, avertizează economistul Radu Georgescu.  Citește și: România, la limita inferioară a categoriei recomandate investițiilor. Standard […]

Citește mai mult