Actualitate

România are cele mai periculoase drumuri din Europa și cea mai mare rată a accidentelor mortale din UE

Ioana Oprean

Publicat

în

În timp ce şi în 2019 drumurile europene au fost cele mai sigure drumuri din lume, cu o medie de 51 de accidente mortale la un milion de locuitori, România este pe ultimul loc în UE la acest indicator, în condiţiile în care a avut cea mai mare rată a accidentelor mortale din UE (96 de accidente mortale la un milion de locuitori, aproape dublu faţă de media din UE), a anunţat joi Comisia Europeană.

Petrecerea Divorțaților

Un număr estimat de 22.800 de persoane şi-au pierdut viaţa pe drumurile din UE în 2019, cu aproape 7.000 de persoane, sau 23%, mai puţin decât în 2010, şi cu 2% mai puţin decât în 2018, informează Agerpres.

„Niciun deces sau accident grav pe drumurile din Europa în 2050. Acesta este obiectivul nostru. Ne propunem cu 50% mai puţine decese şi cu 50% mai puţine accidente grave până în 2030 şi ştim că această ţintă poate fi atinsă. UE a înregistrat o scădere substanţială a deceselor rutiere în trecut, dar în ultimii ani cifrele au stagnat. În plus, discrepanţele în rândul statelor rămân mari”, a declarat comisarul pentru Transporturi, Adina Vălean.

Cifrele publicate de Executivul comunitar arată că tendinţa generală este una descrescătoare. Opt state membre au înregistrat în 2019 cel mai mic număr de decese provocate vreodată de accidentele rutiere: Croaţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Letonia, Luxemburg şi Suedia.

Cele mai sigure drumuri din UE sunt în Suedia (22 de decese la un milion de locuitori) şi Irlanda (29 de decese la un milion de locuitori). În schimb, în România anul trecut s-au înregistrat 96 de decese la un milion de locuitori în accidente rutiere, cel mai ridicat procent din UE. Urmează Bulgaria şi Polonia cu 89 respectiv 77 de decese la un milion de locuitori.

România a înregistrat totuşi progrese în ultimii 10 ani, în condiţiile în care numărului de accidente rutiere mortale a scăzut de la 117 decese la un milion de locuitori în anul 2010 până la 96 de decese la un milion de locuitori, ceea ce înseamnă o reducere de 22%.

Alte state membre au înregistrat progrese şi mai mari: Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda, cele trei state baltice (Letonia, Lituania şi Estonia) precum şi Croaţia au înregistrat reduceri peste medie (cuprinse între 30% şi 40%) ale deceselor în accidente rutiere.

Accidentele rutiere mortale şi vătămările cauzate de accidente rutiere le afectează nu doar pe victime, ci şi întreaga societate, costurile socio-economice estimate ridicându-se la 280 de miliarde de euro, sau aproximativ 2% din Produsul Intern Brut al UE.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]

Citește mai mult

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult