România a pierdut 80% din turiștii străini, după restricțiile impuse de pandemie: Turismul mondial dat înapoi cu 20 de ani
Cel de-al doilea val al pandemiei de Sars-Cov-2 pune în pericol redresarea turismului de pe bătrânul continent. Organizația Mondială a Turismului se așteaptă ca încasările din turism să scadă în 2020 cu sume cuprinse între 910 miliarde de dolari și 1.200 de miliarde de dolari.
Cipru și Muntenegru au înregistrat cele mai accentuate pierderi de turiști străini – 85%, respectiv 84%. România nu se află nici ea prea departe, cu o scădere de 80% a numărului de turiști străini.
Urmează Turcia, unde scăderea este de 77%, apoi Portugalia și Serbia, cu câte 74%, arată Travel Industry Wire. Alte scăderi semnificative s-au înregistrat în Islanda și Malta, ambele având cu 71% mai puțini turiști străini în urma restricțiilor stricte de la frontieră. Cel mai recent studiu al Organizației Mondiale a Turismului arată că reintroducerea restricțiilor, în cel de-al doilea val al pandemiei, a dus la o scădere cu 68% a turiștilor străini în Europa, comparativ cu 2019.
În lunile iulie și august, reducerea restricțiilor în întreaga Europă arăta că este posibil ca turismul să aibă parte de o ușoară revenire, dar venirea celui de-al doilea val a stopat acest proces.
Perspectiva din ultimul trimestru al anului 2020 nu este deloc îmbucurătoare în privința turiștilor străini. Estimările arată că numărul acestora ar urma să scadă cu 61%, potrivit unui raport al Comisiei Europene.
Numărul mic de turiști are consecințe economice grave în întreaga Europă, pentru că redresarea economică depinde în mod semnificativ de turism, care generează aproape 10% din PIB-ul Uniunii Europene și asigură 22 de milioane de locuri de muncă, potrivit directorului executiv al Comisiei Europene de Turism, Eduardo Santander.
Nu doar în Europa turismul e un domeniu pus la pământ de pandemie, problemele din acest sector sunt globale. Organizația Mondială a Turismului estimează că 120 de milioane de locuri de muncă sunt în pericol, iar daunele economice din turism vor depăși o mie de miliarde de dolari în 2020, potrivit weforum.org.
„Este imperativ să reconstruim sectorul turistic, pentru ca acesta să își recapete poziția de furnizor de locuri de muncă decente, venituri stabile și protector al patrimoniului nostru cultural și natural”, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, la lansarea unui nou raport privind situația turismului. Raportul arată că, la nivel mondial, călătoriile din primele cinci luni ale lui 2020 au scăzut cu 56% comparativ cu 2019. Organizația Mondială a Turismului se așteaptă ca încasările din turism să scadă în acest an cu sume cuprinse între 910 miliarde de dolari și 1.200 de miliarde de dolari, ceea ce face ca industria turismului global să ajungă unde era în urmă cu 20 de ani.
Sursa: libertatea.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
România pe ultimul loc în UE, după durata vieții profesionale. Participarea femeilor pe piața muncii tot mai scăzută
România pe în coada clasamentului UE, după durata vieții profesionale. Participarea femeilor pe piața muncii tot mai scăzută În România, durata vieții profesionale a ajuns pe ultimul loc în Uniunea Europeană. Durata este de puțin peste 32 de ani, potrivit datelor Eurostat. Acum 20 de ani, ne situam în fruntea țărilor în care se muncea […]
La aproape 36 de ani de la Revoluția din 1989, tot mai mulți români, nostalgici după vremurile dictaturii ceaușiste. O fi fost mai bine, o fi fost mai rău…
La aproape 36 de ani de la Revoluția din 1989, tot mai mulți români, oftează după vremurile dictaturii ceaușiste. O fi fost mai bine, o fi fost mai rău… Aproape 36 de ani au trecut de scânteia care a aprins Revoluția din 1989, când românii au ieșit în stradă și au strigat „Libertate!”, „Jos comunismul! […]
Noi RADARE pe șoselele din România: Unde sunt amplasate și ce sancțiuni riscă șoferii vitezomani
Noi RADARE pe șoselele din România: Unde sunt amplasate și ce sancțiuni riscă șoferii vitezomani În urma unei acțiuni europene dedicate creșterii siguranței rutiere, Poliția Rutieră din România a intensificat controalele pe drumurile naționale prin amplasarea de noi radare. Ca parte a unei acțiuni europene dedicate creșterii siguranței rutiere, Campania „Roadpol-Speed”, derulată între 5 și […]