Actualitate

Rezident ilegal din Cuba, depistat de polițiști în comuna Unirea

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Cu ocazia unei acțiuni a poliţiştilor Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Alba, în data de 24 iulie a.c,.a fost depistat cu şedere ilegală, pe raza localității Unirea, cetățeanul M.A.A. în vârstă de 43 ani din Cuba.

S-a stabilit că bărbatul a intrat în ţară în baza unui permis de şedere eliberat de autorităţile unui stat UE, iar la expirarea dreptului de şedere de 90 zile, nu a părăsit teritoriul României.

Ca urmare a celor constatate s-a luat măsura sancţionării contravenţionale a cetăţeanului străin, cu amendă în valoare de 600 lei. Totodată, pe numele acestuia a fost emisă o comunicare pentru părăsirea teritoriului naţional prin care este obligat să plece din ţara în termen de 3 zile.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA de Florii și Paște 2026 în România: Răcire accentuată și ploi la început de aprilie. Prognoza meteo pe 4 săptămâni actualizată

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA de Florii și Paște 2026 în România: Răcire accentuată și ploi la început de aprilie. Prognoza meteo pe 4 săptămâni actualizată Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat, marți, prognoza meteo pentru perioada 24 martie-20 aprilie 2026. Conform ANM, la început de aprilie 2026 valorile termice vor scădea cu aproximativ 10 […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum poți primi pensia pe card în 2026: De ce să alegeți această modalitate de plată. Documente necesare

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum poți primi pensia pe card în anul 2026: De ce să alegeți această modalitate de plată. Documente necesare Pentru un acces mai rapid, sigur și comod la drepturile dumneavoastră bănești, Casa Județeană de Pensii Alba încurajează beneficiarii să opteze pentru plata pensiei în cont bancar. Citește și: Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Imagini INEDITE surprinse în Parcul Natural Apuseni: Card de ciute cu viței și mistreți la ora de jogging, filmați în luminișul dintr-o pădure

Ioana Oprean

Publicat

în

Imagini INEDITE surprinse în Parcul Natural Apuseni: Card de ciute cu viței și mistreți la ora de jogging, filmați în luminișul dintr-o pădure Imagini inedite au fost surprinse recent într-o pădure din Parcul Natural Apuseni și postate pe rețelele de socializare. Un cârd de ciute cu viței și mistreți la ora de jogging au fost […]

Citește mai mult