“Revoluţia trăită de Oliver Ţâră” – Memoria ca document afectiv

La 22 de ani de la Revoluţie, imaginea ei, viziunea asupra celor petrecute atunci este în mişcare, amintirile martorilor ori ale participanţilor implicaţi secvnţial în evenimente continuă să apară, fie prin documente, fie prin intermediul memoriei afective, ce restituie crampeie trăite în diferitele zone ale ţării, mai mult sau mai puţin fierbinţi.

De real interes, mai mult decât documentar, sunt şi notele de jurnal ale lui Marius Iacob cuprinse în “Revoluţia trăită de Oliver Ţâră”, în care transcrie experienţa directă trăită în cele câteva săptămâni la Arad şi Timişoara ca TTR-ist al Unităţii Militare din Lipova.  Recurgând la memoria afectivă, proiectează pe un ecran sensibil de mare prospeţime evenimenteşe derulate cu febrilitate, consemnate din perspectiva martorului şi a naratorului implicat în evenimente.

Abia ieşit din adolescenţă, după un bacalaureat în oraşul natal, Oliver Ţâră ajunge în miezul fierbinte al evenimentelor traversate galopant, pe când abia intrase într-o nouă etapă formativă pe drumul iniţiatic. Se prefigurează un bildungs-roman cu atât mai pasionant cu cât istoria în care este angrenat este mai plină de încercări decisive.

Ca pe o peliculă filmică, întâmplările se înlănţuie cu rapiditate. Decupând în tehnică cinematografică secvenţe narate sau dialogate, autorul păstrează întreaga lor încărcătură emoţională, iar tensiunea epică ne convinge că viaţa bate filmul.

La Alba Iulia, Arad şi Timişoara, soldăţeii TTR-işti sunt angrenaţi în evenimente care-i marchează decisiv, făcându-i să penduleze între derută şi nedumerire, între neliniştea proprie, visurile adolescentine şi grozăvia realităţii pornită spre ţinte neimaginate nici de vârstnici, cu atât mai provocatoare pentru tinerii intraţi în fluxul unor întâmplări formatoare, fără a da răgaz aşezării calme pe drumul vieţii. Puritatea, inocenţa vârstei tinere, naivitatea par a fi bulversate, dar cumpătarea îi maturizează, adaptându-se din mers marilor provocări ale unui timp care, era firesc, să nu mai aibă răbdare.

Ceea ce oferă Marius Iacob este mai mult decât o cronică despre o vreme tulbure, incertă, fiindca răbdarea analitică, disponibilităţile narative şi scenele conversative, dialogice, sunt promisiuni certe pentru o lectură palpitantă a unui text din care nu lipseşte nici ştiinţa compoziţiei gradate ori simţul umorului.

Ironim Muntean

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI