Rețeaua de expoziții etnografice din județul Alba, promovată național de către Institutul Național al Patrimoniului
Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Europeană a Muzeelor, eveniment patronat de Consiliul Europei, UNESCO şi Consiliul Internațional al Muzeelor, a fost aniversată anul acesta şi de micile muzee/expoziţii din ţară, la iniţiativa Institutului Naţional al Patrimoniului.
“În sensul sprijinirii și promovării patrimoniului muzeal rural, Institutului Naţional al Patrimoniului a realizat o prezentare virtuală a tuturor expoziţiilor / muzeelor publice sau private din România, fiind incluşi în această prezentare şi membrii Reţelei Expoziţiilor Etnografice din judeţul Alba, patronată de Consiliul Judeţean Alba şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.
Reţeaua Expoziţiilor Etnografice din judeţul Alba a intrat în atenţia Institutului Naţional al Patrimoniului la întâlnirea tematică – Colecţiile muzeale rurale între realitate şi aspiraţii, care a avut loc la Bucureşti în anul 2012, moment în care proiectul iniţiat de Consiliul Judeţean Alba, de realizare a Expoziţiilor Etnografice, şi dezvoltat apoi prin parteneriatul cu Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, a fost considerat model de bună practică la nivel naţional.
După ce la începutul anului 2013, ca urmare a standardului de prezentare, a nivelului de pregătire a custozilor, a diversităţii activităţilor culturale găzduite în spatiul expoziţional, membrii Reţelei Expoziţiilor Etnografice din judeţul Alba au fost incluşi pe portalul de prezentare a patrimoniului cultural national www.cimec.ro – muzee şi colecţii din România, prezentarea pentru noaptea muzeelor din acest an a inclus şi Expoziţiile din judeţul nostru, alături de alte expoziţii şi muzee rurale din ţară.
Promovarea acestor muzee/colecții din mediul rural reprezintă o necesitate pentru promovarea patrimoniului cultural, prea puțin valorificat din punct de vedere muzeografic, motiv pentru care iniţiativa Institutului Naţional al Patrimoniului, căruia i s-au alăturat alte instituţii din ţară, precum ICOM România, Centrul Naţional de Cercetare şi Documentare în domeniul Muzeologiei „Radu Florescu”, Asociaţia de Ştiinţe Etnologice din România şi Ministerul Culturii, a avut ca rezultat prezentarea la nivel naţional a acestor mici „muzee de autor” şi totodată depozite de patrimoniu şi memorie culturală.
Prezentarea virtuală a muzeelor/expoziţiilor/colecţiilor rurale, în noaptea muzeelor a avut loc la: Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional Peleş, Muzeul Județean Olt – Slatina, Complexul Naţional Muzeal „ASTRA” Sibiu, Muzeul Județean Gorj, şi Muzeul Olteniei.
Din cele 33 de judeţe a căror muzee/expoziţii/colecţii rurale, s-au regăsit în prezentare, judeţul Alba a avut cel mai mare număr de expoziţii, fiind incluse în prezentare următoarele: Expoziţia Etnografică din Biia, Bucium, Bucerdea Vinoasă, Cenade, Ceru Băcăinţi, Cetatea de Baltă, Ciuruleasa, Cricău, Cut, Daia Română, Deal, Fărău, Gîrbova, Hopîrta, Horea, Jidvei, Livezile, Lopadea Nouă, Miraslău, Mogoş, Ocoliş, Pianu de Jos, Rădeşti, Brădet -Rîmeţ, Roşia de Secaş, Sălciua, Săliştea, Săsciori, Sîncel, Stremţ, Şard, Şpring, Şugag, Ţelna, Unirea, Vadu Moţilor, Vidra”, se arată într-un comunicat remis presei de Consiliul Județean Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut
Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut Un număr de 1.275 de cazuri de intervenții ilegale realizate de diverse persoane la instalațiile de energie au fost identificate, anul trecut, în cele 20 de județe din […]
Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină”
Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină” Directorul general al OMV, Alfred Stern, a respins acuzațiile potrivit cărora compania ar profita de pe urma crizei generate de războiul din Orientul Mijlociu. De la începutul conflictului din Iran, prețurile la combustibil […]
România, reacție fermă după amenințările Iranului. MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ”
România, reacție fermă după amenințările Iranului. MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ” Iranul a avertizat România luni, 16 martie 2026, că va răspunde pe plan politic şi juridic dacă ţara ar permite Statelor Unite să utilizeze baze de pe teritoriul său pentru operaţiuni împotriva Iranului, relatează Iran International. […]