Reputați filosofi și istorici ai lumii se întâlnesc la Alba Iulia, în perioada 11-16 iulie, la un eveniment academic
Cea de-a 16-a ediție a Bucharest-Princeton Seminar in Early Modern Philosophy, eveniment academic şi filosofic deosebit de important va avea loc între 11 şi 16 iulie la Alba Iulia. Organizat de Institutul de Cercetări Umaniste al Universității București, în colaborare cu Biblioteca Batthyaneum, filială a Bibliotecii Naționale a României şi cu
Institutul Teologic Romano-Catolic şi susţinut de Consiliul Local al municipiului, va fi cea mai importantă manifestare culturală a acestei veri.
În decursul celor patru zile, unii dintre cei mai reputați filosofi și istorici ai lumii vor dezbate și studia teme ale istoriei științei și filosofiei moderne timpurii. Tema din acest an a seminarului este “The Architecture of Reason: Laws, Axioms and Principles in early modern thought” iar invitați precum Peter Anstey (IRH-ICUB & University of Sydney), Daniel Garber (Princeton University), Philippe Hamou (Universite Paris Ouest), Rob Iliffe (University of Oxford) sau Richard Serjeantson (University of Cambridge) vor putea considera aspecte ale gândirii moderne timpurii în cadrul deosebit de fertil al celor două importante biblioteci albaiuliene.
Bucharest-Princeton Seminar in Early Modern Philosophy este o instituție cunoscută pe scena internațională, un seminar pentru cercetători și studenți înființat în 2001 de Vlad Alexandrescu și Dana Jalobeanu (Universitatea din București). Acest eveniment se desfășoară în fiecare an, în luna iulie, în diferite locuri din România (București, Bran, Mălâncrav, Tescani… iar acum la Alba Iulia).
Formatul seminarului este deja unul tradițional, îmbinând sesiuni paralele de discuții pe text, cu prezentari și conferințe magistrale. Fiecare zi a evenimentului va avea o tema specifică. Astfel, prima zi va fi dedicată studiului matematicii în perioada modernă, în cea de-a doua se vor investiga metafizica și teologia, cea de-a treia va fi destinată logicii și artei gândirii, urmând ca în ultima zi să fie aduse în discuție texte de filosofie morală și fizică.
Un rol determinant în modelarea cunoașterii în perioada modernă timpurie l-a avut metoda de diseminare a ştiinţei. În cadrul rețelelor europene de răspândire a cunoașterii –Biblioteca Battyaneum a avut de la început un statut aparte. În prezent este un important centru de conservare al cărții din Europa de Est, inclusiv pentru sursele bibliografice pe care le deţine, ignorate de cercetarea internațională în istoria și filosofia științei. Cu ocazia seminarului, o parte din aceste lucrări, ediții extrem de rare de opere teologice, filosofice, matematice și științifice, toate din secolele XV-XVIII – probabil unice în România, vor fi expuse într-un spaţiu amenajat şi se vor afla la îndemâna participanţilor, pe toată durata manifestărilor. Aceste resurse, împreună cu expertiza participanților la eveniment, pot determina descoperiri cruciale în înțelegerea contextului științific și filosofic al Europei în secolele XVI-XVIII.
Acest seminar ar putea constitui o oportunitate pentru punerea bazelor unei colaborari temporare – sau, de ce nu, permanente – între Biblioteca Battyaneum și unele dintre cele mai importante centre de studiu ale filosofiei moderne timpurii – Universitatea Oxford, Universitatea Cambridge, Universitatea Princeton etc. Înscriind pe această cale şi orașul Alba Iulia în circuitul internațional al studiului istoriei și filosofiei științei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Ajutor comunitar oferit unei femei din Cugir nevoită să suporte cheltuieli mari de recuperare după o operație dificilă: Ce au decis aleșii locali
Ajutor comunitar oferit unei femei din Cugir nevoită să suporte cheltuieli mari de recuperare după o operație dificilă: Ce au decis aleșii locali Consiliul Local Cugir a adoptat, în ședința ordinară de joi, 29 ianuarie 2026, un proiect de hotărâre privind acordarea unui ajutor comunitar pentru o femeie din oraș. Printr-o cerere înregistrată la Direcția […]
FOTO | Copiii descoperă bucuria lecturii la Sebeș: Concursul de lectură pentru clasele I-IV „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!”, ediția a III-a
Copiii descoperă bucuria lecturii la Sebeș: Concursul de lectură pentru clasele I-IV „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!”, ediția a III-a Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș și Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș organizează în perioada următoare Concursul de lectură pentru clasele I-IV – „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!”, […]
Cum se va aplica în 2026 programul „Masă Sănătoasă” pentru mai mult de 750 de preșcolari și elevi din Cugir
Cum se va aplica în 2026 programul „Masă Sănătoasă” pentru mai mult de 750 de preșcolari și elevi din Cugir Consilierii locali din Cugir au adoptat, joi, 29 ianuarie 2026, un proiect de hotărâre privind diferențierea tipului de suport alimentar acordat preşcolarilor şi elevilor din cadrul Liceului Tehnologic „I.D. Lăzărescu” Cugir, prin Programul Național „Masă […]