Actualitate

Reorganizarea ANAF, aprobată de Guvern. Fiscul vrea să angajeze încă 1000 de oameni

Ioana Oprean

Publicat

în

anafGuvernul a decis, miercuri, 30 septembrie, reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), „în scopul consolidării structurii organizatorice și a optimizării activității instituției”, informează un comunicat al Executivului.

Prin măsurile incluse în actul normativ, reforma aparatului fiscal va continua, procesul având ca obiective îmbunătățirea conformării voluntare a contribuabililor, combaterea evaziunii fiscale și creșterea eficienței colectării.

Una dintre modificările decise vizează organizarea și funcționarea Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, în sensul creșterii calității și operativității actului decizional la nivelul acestei direcții. În prezent, această direcție își desfășoară activitatea în cadrul aparatului propriu al ANAF și nu are personalitate juridică.

Potrivit noilor reglementări, Direcția generală de administrare a marilor contribuabili va fi organizată și va funcționa ca organ fiscal cu personalitate juridică și buget propriu, în subordinea președintelui ANAF, măsură recomandată, printre altele, și de către Fondul Monetar Internațional, în Raportul întocmit în luna august 2015. Prin ordin al președintelui ANAF, vor fi stabilite organizarea și funcționarea acestei direcții și va fi numit directorul general care va conduce această structură.

De asemenea, actul normativ stipulează organizarea și funcționarea în cadrul aparatului propriu al ANAF a Direcției de executare silită cazuri speciale, precum și a structurilor teritoriale subordonate organelor fiscale, cu atribuții în coordonarea și monitorizarea modalităților de executare silită, inclusiv a valorificării bunurilor sechestrate prin modalitățile prevăzute de lege, precum și a aplicării măsurilor asigurătorii.

O altă măsură are în vedere reorganizarea și consolidarea Direcției verificări fiscale, care gestionează programul de creștere a conformării voluntare a persoanelor cu venituri mari. Această structură va fi reorganizată la nivel de direcție generală, sub denumirea Direcția generală control venituri persoane fizice.

Actul normativ mai prevede înființarea postului de secretar general adjunct, având în vedere dimensiunile și complexitatea activității aparatului propriu al ANAF, care va coordona în mod direct Direcția generală de investiții, achiziții publice și servicii interne, Unitatea de imprimerie rapidă și Direcția generală de buget și contabilitate. Secretarul general — funcție aflată acum în schema ANAF — va coordona direct Direcția generală de organizare și resurse umane, Serviciul de comunicare, relații publice și mass-media, precum și proiectele cu finanțare externă la nivelul ANAF.

În scopul consolidării structurii ANAF, prin actul normativ adoptat astăzi s-a stabilit, de asemenea, suplimentarea cu 1.000 a numărului total de posturi alocat instituției, măsură justificată, în principal, de:

— Creșterea volumului activității de executare silită, motiv pentru care se constituie și noua Direcție de executare silită cazuri speciale în cadrul ANAF;

— Existența unui deficit de personal la nivelul Direcției generale regionale a finanțelor publice București;

— Necesitatea consolidării și extinderii activității Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, în contextul în care începând cu 1 ianuarie 2016 va deveni ordonator terțiar de credite;

— Existența unui deficit de personal pe mai multe arii de activitate și necesitatea completării posturilor în vederea îndeplinirii în condiții corespunzătoare a obiectivelor Direcției generale antifraudă fiscală și direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice;

— Ocuparea posturilor suplimentare se va realiza etapizat, cu încadrarea în prevederile bugetare anuale aprobate de ordonatorul principal de credite. Urmare a acestei decizii, numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al ANAF și unitățile subordonate va fi de 27.949, inclusiv președintele, vicepreședinții și posturile aferente cabinetelor demnitarilor.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult