Reguli noi pentru producătorii de țigări: dispare tutunul cu arome iar pachetele vor fi standardizate
Plenul Senatului a adoptat în şedinţa de luni, cu 76 de voturi pentru, 27 de voturi împotrivă şi 11 abţineri, Proiectul de Hotărâre cu privire la Propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce priveşte fabricarea, prezentarea şi vânzarea tutunului şi a produselor aferente, după cum informează Agerpres.
Este vorba despre directiva Uniunii Europene prin care este interzisă comercializarea produselor din tutun cu arome specifice şi prin care se impune standardizarea completă a ambalajelor, precum şi plasarea avertismentelor vizuale pe ambele feţe ale pachetului de ţigări.
C
omisia pentru sănătate, care a analizat directiva europeană în calitate de comisie raportoare, a întocmit un raport de admitere considerând că propunerea respectă principiul subsidiarităţii, având în vedere că „obiectivele sale nu pot fi îndeplinite în mod satisfăcător de statele membre, putând fi mai bine realizate la nivelul Uniunii Europene”.
De asemenea, membrii Comisiei au considerat, printr-un amendament aprobat, că este necesar să se analizeze, la nivel european, posibilitatea acordării de măsuri compensatorii părţilor afectate de această directivă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ministerul Sănătății va tăia 23.000 de paturi din spitale până în 2030. Rogobete: ,,Dezvoltăm și mai mult spitalizarea de zi care să fie plătită în funcție de numărul și tipul de servicii”
Ministerul Sănătății va tăia 23.000 de paturi din spitale până în 2030. Rogobete: ,,Dezvoltăm și mai mult spitalizarea de zi care să fie plătită în funcție de numărul și tipul de servicii” Ministerul Sănătății va tăia 23.000 de paturi din spitale până în 2030. Internările care nu sunt necesare vor fi reduse și spitalele se […]
Bolojan elimină 710 MW din energia produsă pe cărbune din România pentru a îndeplini cerințele din PNRR
Bolojan elimină 710 MW din energia produsă pe cărbune din România pentru a îndeplini cerințele din PNRR O ordonanță de urgență care introduce măsuri noi pentru decarbonizarea sectorului energetic, făcând parte din măsurile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în acord cu cerinţele Comisiei Europene a fost aprobată joi, 26 martie 2026, de Guvern. […]
Ministrul Sănătății: Pacienții din România vor putea beneficia de teleradiologie și interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice
Ministrul Sănătății: Pacienții din România vor putea beneficia de teleradiologie și interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice, conform unui proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătății. „Pentru prima dată, facem schimbări reale în modul în care funcționează telemedicina și teleradiologia în […]
