REGULI care trebuie respectate pe pârtie și ECHPAMENTUL adecvat: Sfaturi pentru sporturile de iarnă
Sporturile de iarnă sunt modalitatea de recreere pentru care zeci de mii de români sunt gata să petreacă ore întregi în mașini, rulând cu viteza melcului pe drumurile aglomerate din România, pentru a ajunge în stațiunile montane. Schiul le oferă însă sănătate, distracție și adrenalină.
Omătul s-a așezat cu greu peste dealuri și munți, mai ales la altitudinile unde sunt cele mai multe pârtii din România. Cu toate astea, iarna și-a intrat, timid, în drepturi, sezonul rece a început să fie cu adevărat rece, temperaturile au devenit negative, astfel că ratracurile, acele mașini de bătut pârtiile, au fost scoase din garaje, curățate, și au așteptat ca tunurile de zăpadă să facă treaba naturii, să albească munții.
Unul câte unul, domeniile schiabile din România s-au deschis și au fost luate cu asalt de schiorii și snowboarderii din toate colțurile țării și nu numai. Fie că este vorba de domeniile din județele Harghita și Covasna, locul unde frigul vine mai repede și dezmorțește din timp părtiile de la Harghita Băi și Mădăraș, de cel de la Vatra Dornei, acolo unde este și una dintre cele mai lungi pârtii de schi din România, Dealu Negru – 3 kilometri, de domeniul de la Straja din Munții Vâlcan sau Păltiniș din Munții Cindrel, de zona Rânca, unde, de obicei, este și cel mai lung sezon de schi, sau de cele mai dezvoltate și mai mari domenii schiabile din România, Poiana Brașov și Valea Prahovei (Predeal, Azuga, Bușteni, Sinaia), există pârtii atât pentru cei mici cât și pentru cei mari, pârtii lungi sau scurte, abrupte sau line, tehnice sau pentru începători.
Pe schiuri, de peste șapte milenii
Parcurgerea suprafețelor înzăpezite cu schiurile a apărut de acum mai bine de 7.000 de ani, urme fiind găsite pe teritoriul Rusiei sau al Chinei, dar s-a dezvoltat foarte puternic în țările din Peninsula Scandinavă, în Stockholm existând, expuse la un muzeu, schiuri de acum 4.000 de ani. Schiul modern, ca sport și ca modalitate de petrecere a timpului liber, s-a dezvoltat tot în țările nordice, câștigând tot mai mult în popularitate, acum fiind practicat pe scară largă de zeci de milioane de persoane.
Dar de ce să schiezi doar pentru recreere? Pentru că schiul oferă multe motive pentru a spune „Da!“, atât pentru că oferă mai multă energie, mai multă sănătate și stare generală bună, dar și pentru că ajută la cimentarea relațiilor cu apropiații sau la descoperirea lumii, cotloane ascunse peste care s-a aşternut zăpada existând pe tot Globul. Schiatul întărește musculatura, îmbunătățește sistemul imunitar și pe cel cardiovascular, dezvoltă mobilitatea, echilibrul, stimulează coordonarea, motricitatea, reflexele și orientarea spațială, te ajută să descoperi lumi noi și să simți natura care oferă de cele mai multe ori priveliști minunate, te face să petreci timpul liber alături de oameni dragi sau să descoperi noi prieteni, iar viteza la vale e un declanșator de adrenalină, care te face să-ți testezi limitele și să te bucuri de libertate în condiții de siguranță.
Atenție la echipament!
Indiferent că alegi Drumul Roșu din Poiana Brașov, pârtia Sorica din Azuga, Clăbucet din Predeal, Sub Telescaun din Petroșani sau pârtia Olimpica din Borșa, alegerea schiurilor și a echipamentului este esențială.
Lungimea schiurilor este cea mai importantă dimensiune de care trebuie să se țină cont, lungime care trebuie să fie corelată cu înălțimea schiorului, dar și cu tipul de schi practicat – de exemplu, pentru un schior începător sau mediu sunt recomandate schiurile ceva mai mici decât înălțimea.
Experiența celui care iese pe pârtie contează și ea. Schiurile pentru începători au structura mai moale și reacționează mai lent, nefiind concepute pentru viteză, pe când cele pentru intermediari și avansați sunt bine echlibrate din punct de vedere al caracteristicilor, sunt rapide și reactive, necesitând stăpânirea perfectă a tehnicii.
Este important și tipul de teren pe care sunt folosite schiurile. De exemplu, cele pentru pârtii amenajate sunt orice tip de schiuri, pârtiile fiind cel mai simplu teren pentru practicarea sportului, dar adaptate la nivelul de pregătire și la stilul dorit, pe când cele pentru pârtiile cu zăpada afânată sau pentru pădure sunt cele polivalente, care oferă un compromis între aderență și flotabilitate și control.
Îmbrăcămintea trebuie și ea aleasă cu atenție, nu trebuie să fie nici atât de groasă cât să producă o supraîncălzire, transpirație, dar nici prea subțire încât să nu asigure încălzirea necesară. Trebuie folosite haine în trei straturi: unul de bază care vine în contact cu pielea (termic, elimină transpirația), altul intermediar, care păstrează căldura, și cel de exterior, o geacă, cu proprietăți care ajută la oprirea vântului, impermeabilă și călduroasă. În plus, e nevoie de o cască de protecție pentru schi sau snowboard, care are de obicei și căptușeală, clăpari sau boots cu un ciorap care ține de cald, și mănuși care să protejeze atât de frig, dar și de umezeală, oferind în același timp și un control bun.
Învață încet, evită greșelile
Tainele acestui sport, ale schiatului, trebuie deprinse încă de când au fost puși pentru prima dată clăparii în picioare, de când schiurile au simțit pentru prima dată omătul de pe pârtii, și asta pentru a evita accidentările sau alte evenimente neplăcute și pentru a transforma alunecarea pe zăpadă într-o adevărată plăcere și nu o corvoadă. Cel mai indicat, la început, este să se învețe cu ajutorul unui personal calificat care se va asigura că alegeți echipamentul potrivit și să aveți o poziție corectă pe schiuri (să nu vă înclinați pe spate, să flexați genunchii, să nu miscați haotic mâinile, să nu vă uitați în jos, să țineți schiurile la distanța care trebuie etc.). În plus, trebuie să se evite aventurarea pe pârtii dificile, care necesită experiență și un bagaj tehnic avansat.
Cum te comporți pe pârtie
Regulile de comportament pe pârtiile din România sunt reglementate și printr-un ordin de ministru, ordin emis în 2001. În regulamentul de conduită propus de Ministerul Turismului se evidențiază respectarea regulilor Federației Internaționale de Schi. Printre ele, următoarele:
• Să se schieze astfel încât să nu fie pusă în pericol viața altor schiori;
• Să se adapteze viteza și maniera proprie de a schia potrivit pregătirii tehnice, condiției fizice, stării zăpezii, gradului de dificultate al pârtie, condițiilor atmosferice și densității traficului pe pârtii;
• Să se aleagă cu grijă traiectoria de coborâre pentru a proteja schiorii aflați în aval;
• Depășirile să fie suficient de largi pentru a evita o eventuală evoluție neașteptată a celui care urmează să fie depășit;
• Să se evite staționarea pe pârtie, iar în cazul căderii, să se elibereze pârtia cât mai rapid;
• Dacă se urcă sau se coboară pe jos, să fie folosită numai marginea pârtiei;
• Să se respecte indicatoarele de semnalizare;
• Să se anunțe posturile de prim ajutor în cazul accidentării unui schior.
Reguli există și pentru cei care utilizează pârtiile și traseele de schi în alt scop decât schiatul:
• Să nu coboare pe pârtii folosind sănii sau alte dispozitive improvizate;
• Să nu deterioreze indicatoarele de semnalizare;
• Să nu circule pe trasee cu mașini sau orice alt tip de vehicul;
• Să nu depoziteze materiale de orice fel sau deșeuri pe pârtii;
• Să nu lipească materiale publicitare pe indicatoarele de semnalizare.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Vouchere de vacanță 2025: Cutremur în sistemul bugetar. Industria turismului, grav afectată de posibila eliminare a tichetelor
Vouchere de vacanță 2025: Cutremur în sistemul bugetar. Industria turismului, grav afectată de posibila eliminare a tichetelor Confederaţii şi federaţii sindicale, patronate din turism şi Asociaţia Profesională a Emitenţilor de Tichete fac un apel urgent pentru păstrarea voucherelor de vacanţă, subliniind că acestea sunt un instrument vital pentru economia românească şi bunăstarea cetăţenilor. Reacția industriei […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi