RECORD NEGATIV pentru campania de vaccinare: DOAR 717 persoane au primit serul în ultimele 24 de ore
RECORD NEGATIV pentru campania de vaccinare: DOAR 717 persoane au primit serul în ultimele 24 de ore
Potrivit datelor Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), un număr de 717 persoane s-au vaccinat pe 1 ianuarie 2022, . Din totalul persoanelor vaccinate, 152 s-au vaccinat cu prima doză, 282 cu doza a doua şi 283 cu doza a treia, de rapel (booster).
Până în acest moment, de la debutul campaniei de vaccinare anti-COVID în România, peste 7,8 milioane de persoane s-au vaccinat cu schema completă (două doze), se arată într-un comunicat CNCAV.
Dintre persoanele care s-au vaccinat pentru prima oară, 71 au ales Pfizer, 3 Moderna şi 78 Johnson & Johnson. În privinţa dozei booster, 245 au ales vaccinul de la Pfizer, 33 pe cel de la Moderna şi 5 pe cel de la Johnson & Johnson.
De asemenea, peste 7,9 milioane de persoane sunt vaccinate cu prima doză şi peste 2 milioane inclusiv cu doza booster.
Ultimul record negativ în privinţa numărului de persoane vaccinate s-a înregistrat de Crăciun, pe 25 decembrie 2021, când 1.477 de români s-au vaccinat, din care 339 cu prima doză.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Sociologul Alin Tomuș: „Paradigma costurilor cu energia s-a modificat iremediabil iar iluzia unei reveniri la ceea ce a fost trebuie abandonată”
Alin Tomuș: „Paradigma costurilor cu energia s-a modificat iremediabil iar iluzia unei reveniri la ceea ce a fost trebuie abandonată” Criza pe care o traversăm nu este un accident strecător, ci este noua noastră realitate permanentă, avertizează experții. În timp ce hărțile puterii se redesenează prin război, nota de plată ajunge direct în buzunarele noastre. […]
PENSII 2026: Când intră pensiile pe card în aprilie 2026. Vor fi făcute plățile înainte de Paște?
Când intră pensiile pe card în aprilie 2026. Vor fi făcute plățile înainte de Paște? În mod normal în România pnsiile virate pe card sunt transferate de Casa Națională de Pensii Publice în jurul datei de 12 ale fiecărei luni. Pentru luna aprilie 2026, există însă posibilitatea ca plata să fie făcută mai devreme, deoarece […]
„Taxă pe nimic”: Transelectrica a încasat doi ani la rând 46 milioane de euro pentru un serviciu inexistent
„Taxă pe nimic”: Transelectrica a încasat doi ani la rând 46 milioane de euro pentru un serviciu inexistent 46 de milioane de euro în 2 ani au fost ncasați de Transelectrica pentru energie care NU a fost transportată. „Corupție, incompetență sau pur și simplu tupeu de la băieții care controlează energia românilor? Alegeți voi. Eu […]
