Recomandări preventive de la IPJ Alba, pentru sărbătorirea în siguranţă a Anului Nou
Având în vederea avertizarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie de vreme rea, pentru un sfârşit de minivacanţă fără evenimente rutiere, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă tuturor conducătorilor auto să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie, semnificaţia indicatoarelor, îndrumările agenţilor de circulaţie şi să-şi echipeze în mod corespunzător autovehiculele.
– Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor;
– Adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheată sau polei);
– Circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h, în localităţi, sau 50 km/h în afara lor când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă. Conform prevederilor legale în domeniu reprezintă obligaţie a conducătorului de vehicul.
– Folosiţi corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare, cât şi cel de climatizare si dezaburire, pentru a vedea si a putea fi văzuţi in trafic. Reamintim că legislaţia rutieră prevede obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire, în afara localităţilor şi în timpul zilei;
– Păstraţi în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri in condiţii de siguranţa atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile;
– Echipaţi autovehiculul cu pneuri corespunzătoare;
– Verificaţi periodic acumulatorul acestuia;
– Nu bruscaţi comenzile si folosiţi cu preponderenta frâna de motor;
– În zilele cu ploi, lapoviţă sau ninsoare, acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz;
– Reamintim conducătorilor auto că, potrivit prevederilor legale, au obligaţia de a-şi echipa autoturismele cu anvelope de iarnă, în condiţiile în care circulă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
– Totodată reamintim interdicţia de a pătrunde pe drumurile închise circulaţiei pe timp de iarnă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
MÂINE | Concursul „Echos français dans notre ville” la Sebeș: Participă aproximativ 150 de elevi, de la 5 școli din județ
MÂINE | Concursul „Echos français dans notre ville” la Sebeș: Participă aproximativ 150 de elevi, de la 5 școli din județ Concursul „Echos français dans notre ville” va avea loc mâine, 20 martie 2026, pe scena Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș. Acesta va aduce împreună elevi, profesori și comunitatea locală pentru a celebra farmecul limbii […]
BOMBĂ! Primăria Alba Iulia se retrage din AIDA-TL și înființează o nouă asociație de transport împreună cu comuna Ciugud – Proiect de HCL
BOMBĂ! Primăria Alba Iulia se retrage din AIDA-TL și înființează o nouă asociație de transport împreună cu comuna Ciugud – Proiect de HCL Municipiul Alba Iulia își pregătește retragerea din Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local. Un proiect de hotărâre în acest sens se va afla în curând pe masa aleșilor locali […]
FOTO | Peste un kilometru dintr-un drum al unei comune de munte din Alba intră în modernizare: Investiție de 1,6 milioane de lei
Peste un kilometru dintr-un drum al unei comune de munte din Alba intră în modernizare: Investiție de 1,6 milioane de lei Primăria Roșia Montană a solicitat acord de mediu pentru proiectul care vizează modernizarea unui tronson de 1.110 metri din Drumul Comunal 136. Tronsonul de drum respectiv este cuprins între kilometri 3+150 – 4+260 metri. […]