Rămâi conectat

Actualitate

RCA: Modificări la proiectul legii privind asigurarea auto obligatorie. Asigurătorii cer majorarea ratei cheltuielilor de la 25% la 35% din valoarea primei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Asiguratorii au cerut Legislativului majorarea cheltuielilor administrative şi de vânzare ale poliţelor de asigurare, incluse în tariful de primă, de la 25% din tariful rezultat, cât stipulează în prezent proiectul de lege RCA, la 35% din tariful de bază. Proiectul de lege ar trebui să intre în vigoare înainte de 19 mai, dată la care expiră perioada de îngheţare a tarifelor RCA, în vigoare acum.

Periplul legislativ RCA a reînceput. În săptămânile următoare, atât proiectul legii RCA, cât şi ordonanţa de urgenţă în baza căreia funcţionează acum tarifele plafonate pe piaţa asigurărilor auto obligatorii vor reintra în analiza comisiilor de specialitate ale Parlamentului.

Surse din mediul politic spun că OUG 54/2016, care a primit deja aviz negativ de la Comisia de Buget finanţe din Senat, va fi refuzată până la final, dar nu înainte de a avea definitivat şi aprobat proiectul de lege RCA, care va fi o alternativă viabilă după data de 19 mai când expiră actualele tarife stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Proiectul de lege se zbate de mai bine de un an de zile să prindă o formă publicabilă şi a fost gândit iniţial tot pentru a oferi un mijloc de protecţie a consumatorilor la majorările excesive ale tarifelor RCA de către asigurători, tarife practicate după intrarea în faliment a Astra şi Carpatica.

Proiectul de lege stabileşte o metodă de calcul al tarifului maximal pe care o societate de asigurări îl poate practica în vinderea poliţelor RCA. Schematic, prima de asigurare va fi compusă din prima tehnică plus o rată maximă a cheltuielilor, stabilită acum la maximum 25% din preţul primei RCA.

Prețul poliței RCA este compus din prima de risc (calculată ca frecvența daunei înmuțită cu valoarea daunei medii) și prima comercială. Prima comercială se adaugă primei de risc. În general, prima comercială conține 30% cheltuieli administrative (salarii, cheltuieli de promovare a produsului ş.a.), în jur de 10% rata de profit și circa 5% primele cedate în reasigurare. Tot în prima comercială sunt incluse şi taxele către diverse instituţii ale statului: circa 8 % (2% FPVS, 2,5% BAAR, 0,8% CEDAM, restul taxa functionare ASF, FGA, Fond de rezoluţie, etc). Tot aici sunt incluse şi costurile de distribuţie (comisioanele de intermediere a poliţelor). Tot la cheltuieli administrative ale societăților de asigurare intră şi primele cedate de companie în reasigurare, sistemul informatic, evidenţa poliţelor, salariile inspectorilor de daune etc.

Până la îngheţarea tarifelor RCA, asigurătorii practicau un adoas comercial de peste 40%. Stabilirea unui nivel maxim de 25% din tarif pentru cheltuielile comerciale ar însemna în primul rând reducerea comisioanelor brokerilor de asigurare (care funcţionează oricum la cote de avarie acum) la niveluri de 1% – 2%, pe mai toate segmentele de asigurare, nu doar pe unele, cum este în prezent. Potrivit unor surse din piaţa asigurărilor, UNSAR, în solidar cu asociaţia brokerilor, UNSICAR, au cerut Parlamentului modificarea legii RCA în sensul majorării procentului acordat cheltuielilor administrative de la 25% la 35% din tariful rezultat.

Surse din piaţă spun că deputaţii văd îndreptăţită o astfel de cerere a asigurătorilor şi brokerilor de asigurare, nivelul de 35% al cheltuielilor fiind unul rezonabil, care va ajuta piaţa să se dezvolte. Sistemul acesta de tarifare va asigura totuşi un mecanism de control al preţurilor RCA, chiar după ce OUG 54/2016 nu va mai fi valabilă. Înainte de îngheţarea tarifelor RCA, prima comercială (cum o numeau jucătorii din piaţă) putea dubla preţul poliţei, iar acum va avea voie să reprezinte doar 35% din tarif, dacă solicitarea asigurătorilor va fi introdusă în textul final al legii.

Sursa: economica.net

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Guvernul pregătește o schimbare de amploare: Posibilă reformă fiscală înainte de turul al II-lea al alegerilor prezidențiale

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Guvernul pregătește o schimbare de amploare: Posibilă reformă fiscală înainte de turul al II-lea al alegerilor prezidențiale La Guvern, în această perioadă, s-au pregătit mai multe variante pentru reforma fiscală, variante care sunt prezentate Comisiei Europene. Cătălin Predoiu, Premierul interimar, imediat ce vom primi undă verde din partea Comisiei, își va asuma trimiterea reformei fiscale […]

Citește mai mult

Actualitate

Vremuri grele pentru români: BNR avertizează creșteri de taxe după alegerile prezidențiale 2025

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Vremuri grele pentru români: BNR avertizează creșteri de taxe după alegerile prezidențiale 2025 Noile taxe nu vor putea fi evitate după alegerile prezidențiale. Consilierul guvernatorului BNR, Eugen Rădulescu, anunță vremuri grele pentru români. Conform acestuia, noul executiv nu va putea evita impunerea unor noi taxe din cauza deficitului bugetar foarte ridicat și care trebuie restrâns. […]

Citește mai mult

Actualitate

Andrei Caramitru: Scrisoarea comună de avertizare a celor 7 foști ambasadori SUA în România, mesaj absolut ISTORIC și de o importanta ENORMĂ înainte de turul II al alegerilor prezidențiale

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Andrei Caramitru: Scrisoarea comună de avertizare a celor 7 foști ambasadori SUA în România, mesaj absolut ISTORIC și de o importanta ENORMĂ înainte de turul II al alegerilor prezidențiale Suntem martorii unui moment istoric! Șapte foști ambasadori ai Statelor Unite în România au semnat, într-un gest fără precedent, o scrisoare comună cu o săptămână înaintea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea