Raportările contabile pentru primul semestru se depun până la 15 august
Ministerul Finanţelor Publice a finalizat sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2011. Astfel, contribuabilii sunt obligaţi să depună raportările la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice până cel mai târziu la data de 15 august a.c. Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2011 este obligatoriu pentru operatorii economici care aplică Reglementările contabile conforme cu Directiva a patra a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 3055/2009 şi care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri peste echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro. Pentru asigurarea informaţiilor destinate sistemului instituţional al statului, prevederile ordinului se aplică şi subunităţilor înregistrate în România, care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinatate, indiferent de exerciţiul financiar ales, în condiţiile legii. Pentru întocmirea raportărilor contabile la 30 iunie 2011, încadrarea în criteriul prevăzut mai sus se efectuează pe baza indicatorilor determinaţi din situaţiile financiare ale exerciţiului financiar precedent, respectiv a balanţei de verificare încheiate la finele exerciţiului financiar precedent, utilizându-se cursul de schimb valutar comunicat de BNR, valabil la data încheierii exerciţiului financiar precedent. Raportările contabile la 30 iunie 2011 sunt semnate de persoanele în drept, cuprinzând şi numele în clar al acestora. Formatul electronic al raportărilor contabile la 30 iunie 2011, conţinând formularistica necesară şi programul de verificare cu documentaţia de utilizare aferentă, se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice. Nedepunerea raportărilor contabile la 30 iunie 2011 în condiţiile prevăzute de ordin se sancţionează conform prevederilor Legii 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Menţionăm că indicatorii din raportările contabile la 30 iunie sunt similari celor din situaţiile financiare anuale, deosebirea constând în aceea că în cazul raportărilor contabile la 30 iunie nu se aplică unele reguli contabile, cum sunt inventarierea obligatorie şi evaluarea tuturor elementelor bilanţiere, iar nivelul de detaliere al informaţiilor este mai redus. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Anunț finalizare proiect: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” -anunț finalizare proiect- UAT Comuna Bucerdea Grânoasă anunță finalizarea cu succes a proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”, cod proiect F-PNRR-Dotări-2023-2637, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Pilonul VI: […]
Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru Romînia modernă și reformată” Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL” Numele beneficiarului: ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L. ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L., cod de identificare fiscală RO37524136, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2017000759263, cu sediul social în Judetul Mures, oras Sat Livezeni, […]
Comunicat de presă – 16 februarie 2026: Canalizare modernă și alimentare cu apă îmbunătățită pentru comunitățile din Blaj, Sâncel, Cistei, Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos
Comunicat de presă 16 februarie 2026 S.C. APA CTTA S.A. Alba, operatorul regional al serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, derulează investiții majore pentru modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Alba, în cadrul Proiectului regional „Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul Alba, 2014–2020 – Etapa II”, […]