Radu Câmpeanu, primul preşedinte al PNL după 1990, a murit
Partidul Național Liberal a anunţat miercuri seara că primul preşedintele al partidului după reînfiinţarea acestuia în 1990, Radu Câmpeanu, a încetat din viaţă şi transmite condoleanţe familiei.
„Anunţăm cu mâhnire că seniorul liberal, Radu Câmpeanu, a încetat astăzi din viaţă. Rămâne în inimile noastre ca primul preşedinte al partidului după 1989, cel care a reînfiinţat PNL după cumplita perioadă comunistă şi anii petrecuţi în închisoare ca deţinut politic. Suntem cu toţii alături de familia îndoliată”, anunţă PNL, pe Facebook.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Fosta consilieră USR Carmen Spătăcean obține în justiție suspendarea ordinului de prefect prin care a fost demisă din Consiliul Local Blaj. Femeia a fost exclusă din partid după un conflict cu conducerea organizației USR Alba
Fosta consilieră USR Carmen Spătăcean obține în justiție suspendarea ordinului de prefect prin care a fost demisă din Consiliul Local Blaj. Femeia a fost exclusă din partid după un conflict cu conducerea organizației USR Alba Fosta consilieră USR din Consiliul Local Blaj, Carmen Spătăcean, a obținut în justiție suspendarea ordinului emis de prefectul județului Alba, […]
FOTO | Un sat din comuna Sântimbru, în continuă dezvoltare: Mai multe străduțe, modernizate. Primar: ,,Pentru noi, fiecare gospodărie este importantă”
Un sat din comuna Sântimbru, în continuă dezvoltare: Mai multe străduțe, modernizate. Primar: ,,Pentru noi, fiecare gospodărie este importantă” Localitatea Coșlariu din comuna Sântimbru se bucură de o serie de modernizări la mai multe străduțe. Anunțul a fost făcut de primarul comunei. Astfel, drumurile din zona terenului de fotbal, stația de euprare și ieșirea înspre […]
FOTO | Liceul Tehnologic „Țara Moților” Albac, dotat cu mobilier și tehnică de ultimă generație: De unde au provenit fondurile
Liceul Tehnologic „Țara Moților” Albac, dotat cu mobilier și tehnică de ultimă generație: De unde au provenit fondurile În 2025, printr-un proiect PNRR, Primăria Albac a reușit să obțină fondurile necesare pentru dotarea Liceului Tehnologic „Țara Moților” cu mobilier și tehnică de ultimă generație. Astfel, fiecare sală de grădiniță și fiecare sală de clasă au […]