Radarele fixe revin pe şoselele din România. Când ar putea să fie puse în funcţiune cele peste 400 de aparate
Radarele fixe revin pe şoselele din România. Când ar putea să fie puse în funcţiune cele peste 400 de aparate
Radarele fixe vor reveni, în curând, pe şoselele din România. Compania de Drumuri va lansa săptămâna aceasta o licitaţie pentru a cumpăra 400 de astfel de aparate. Deşi a mai fost anunţat, procesul a fost întârziat din cauza lipsei de finanţare din partea Guvernului.
Odată instalate însă, acestea vor deveni un coşmar pentru şoferi, aşa cum s-a înţâmplat în ţara vecină, Bulgaria.

Cele 400 de radare fixe ar urma să fie montate pe mai multe drumuri naționale, dar și în câteva puncte fixe de pe diferite autostrăzi, precum A1, A2 sau A3. Practic, șoferii care vor fi prinși că depășesc limita de viteză se vor trezi cu o amendă direct pe telefon.
Autoritățile estimează că, într-un an și jumătate, acest sistem ar urma să fie și operațional. Încă din luna septembrie, în Bulgaria funcționează un astfel de sistem, acolo unde, la doar câteva ore după ce a fost instalat, au fost depistate peste 900 de încălcări rutiere, iar un șofer a fost surprins circulând cu o viteză de 222 km/h.
Autoritățile române susțin că avem nevoie de un astfel de sistem pe șoselele din România, având în vedere că, în ultimii ani, accidentele au fost din ce în ce mai multe.
În momentul de față, Poliția Rutieră funcționează cu aproape 1.900 de radare, însă mobile, unele dintre acestea fiind pe trepied. În prima jumătate a acestui an au fost aplicate peste 350.000 de amenzi pentru depășirea vitezei, iar 33.000 de șoferi au rămas fără permis.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Peste 1.100 de cazuri de evaziune fiscală, cu prejudicii de peste 250 de milioane de lei, în România, de la începutul anului 2026
Peste 1.100 de cazuri de evaziune fiscală, cu prejudicii de peste 250 de milioane de lei, în România, de la începutul anului 2026 Peste 1.100 de infracțiuni de evaziune fiscală, cu o valoare a măsurilor asigurătorii și a prejudiciilor recuperate de peste 250 de milioane de lei, au fost constatate de polițiști, la nivel național, […]
VIDEO | Cum pot fi protejați producătorii români: Măsuri urgente propuse de ministrul Agriculturii
Cum pot fi protejați producătorii români: Măsuri urgente propuse de ministrul Agriculturii Adaosul comercial asemănător pe aceeași categorie de produse, interzicerea refacturării și eliminarea discounturilor sub prețul de producție sunt cele trei măsuri urgente pe care le propune ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, pentru „o relație corectă producători – retail”. Ministrul a precizat […]
FOTO | Spirit civic: Un bărbat care a găsit 400 de dolari i-a predat imediat Poliției, deși situația sa materială este modestă
Spirit civic: Un bărbat care a găsit 400 de dolari i-a predat imediat Poliției, deși situația sa materială este modestă Un bărbat din județul Hunedoara a ales să facă ceea ce este corect, după ce a găsit o sumă de bani pe domeniul public. Zilele trecute, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din […]