Connect with us
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Editorial

Quo vadis, neamule?

Redactia Ziarului Unirea

Published

on

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

“Ai grijă ce-ţi doreşti, că rişti să ţi se împlinească”, îmi comenta hâtru zilele trecute un pensionar român „de patrimoniu”, respectiv unul dintre puţinii veterani de război, supravieţuitor al democraţiei postdecembriste, din Alba. Afirmaţia făcea referire directă la anii – toţi din viaţa lui! – în care îi aşteptase pe americani. Deci, au venit. În aplauzele noastre, cu un curcubeu profetic agăţat deasupra tratatelor semnate de bunăvoie (nu?) şi nesiliţi de nimeni (nu?). Şi au rămas, infiltrând şi în România democraţia propovăduită (cel puţin la nivel declarativ) pe tot mapamondul. Şi voinţa lor (democratică) sub care se ascund interese economice majore s-a impus, demonstrând (a câta oară?) că “vox Dei” este, de fapt, “vox populi” şi în niciun caz invers. Şi “populi” a fost la vot, har Domnului: vreo 7,4 milioane. Mult popor, fără o idee naţională, mânat înainte doar de ură şi nu de un lider puternic, pentru că Moise a rămas rătăcit, de ani buni, în deşertul motivaţional.
Drept e că, analizând la rece, începând cu aderarea la NATO şi UE, România a cedat o parte din suveranitate, acceptând prin tratatele de aderare asimilarea unor prevederi legale după regulile impuse de tratate. Toată clasa politică –şi românii încrezători deopotrivă – a salutat aderarea. A fost o decizie americană, meritul guvernanţilor români fiind acela de a se conforma ad literam cerinţelor acestora. Ca şi în cazul intrării în Uniunea Europeană. Boardul marilor puteri ale Uniunii a decis extinderea acesteia spre est, spre propriul lor interes, în primul rând. Cu un dram de realism, putem recunoaşte sincer că suntem încă departe de standardele ţărilor vest-europene.
Revenind între graniţele europene ale României, ne întrebăm degeaba zilele astea: “Quo vadis, neamule?”. Că toate spumegările liderilor politici şi ale deontologilor de pe la talk-show-uri ne-au lăsat fără urmă de răspuns. La o adică, dacă vreo lege impusă pe filiera partidului lui Băsescu, ce facilitează investitorii strategici de prin State sau lezează democraţia solicitată de nemţi, nu trece de Parlament, din nou vor veni delegaţi de pe la Înaltele Porţi ale Occidentului să pună presiune pe legislativul român? Aşa, direct şi fără ocolişuri, să ne impună “înaltele standarde occidentale” care se potrivesc pe dezlânatul sistem din Românistan ca nuca de cocos în perete. Poate că “Arbeit macht frei”, dar numai pe la ei.
Băsescu, ca preşedinte, dispare, în 2014 sau mai devreme. Este singurul politician care a supravieţuit şi domină în continuare, reuşind să se sprijine pe o imensă structură de păianjen clientelară (aservită atât politic dar mai ales economic). În plasa de păianjen clientelară se opreşte restul, români neaserviţi pedeleului sau politicului în general. Aceştia i se împotrivesc, deocamdată fără sorţi de izbândă. După câţiva ani de chin economic, s-a conştientizat în rândul reţelei clientelare o idee de nezdruncinat: în prezent, toţi angajaţii dintr-o instituţie bugetară ştiu că schimbarea şefului pedelist aduce după sine înlocuirea tuturor din schemă. Aşa că inclusiv femeia de serviciu, angajată pe aceeaşi filieră, va ţine aproape de PDL ca să nu-şi piardă postul. Fără să conteze că părinţii săi au acum pensii de mizerie, fără să conteze că pe propriii copii se fac experimente educaţionale etc. O chestiune de supravieţuire, de “care pe care”.
Resemnarea şi pasivitatea românilor au permis clasei politice să-şi bată joc, nepedepsită, de ţară. Nu s-a reuşit în 20 de ani să se tempereze setea de înavuţire a aceleiaşi clase politice. S-a ajuns ca românul să fie atât de hăituit în lupta pentru supravieţuire încât să nu-l mai intereseze starea generală a ţării. Dacă naşul sau un oarecare amic i-a rezolvat problema, restul nu mai contează. Şi cum să mai ridici o ţară în care individualismul, generat de legea junglei, este singurul mod de a exista?


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024


Advertisement

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Published

on

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Continue Reading

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea