PSD Alba „sare la gâtul” CJ Alba: Fără o viziune de dezvoltare, instituția își crește în fiecare an numărul angajaților, afectând astfel investițiile
Pentru Consiliul Județean Alba ”reorganizarea aparatului de specialitate” înseamnă, mereu, creșterea numărului de posturi – cu toate că nu există o viziune clară de dezvoltare sau un proiect mare pentru județ – ceea ce reprezintă mai mulți bani pentru salarii și mai puțini pentru investiții.
Consilierii județeni ai PSD nu au fost de acord, joi, cu proiectul de hotărâre privind aprobarea reorganizării aparatului de specialitate al Consiliului Județean Alba, care a trecut cu votul majoritar al PNL. Considerăm că este o risipă
financiară în contextul în care în ultimii ani numărul angajaților din CJ aproape s-a dublat. Astfel, există tot mai mulți șefi, cu salarii ”babane”, la care oamenii de rând nici nu îndrăznesc să se gândească. După aprobarea acestui proiect, numărul salariaților crește de la 170 la 184, urmând a fi înființate alte funcții de conducere.
Consilierii județeni ai PSD nu au fost și nu vor fi împotriva suplimentării personalului când există fundament. De asemenea, dacă ar fi existat onestitate din partea Consiliul Județean proiectul ar fi fost redactat astfel încât încă din titlul său să se înțeleagă că este vorba de o creștere a numărului de angajați – limpede pentru cetățenii interesați – și nu să fie doar cert și recunoscut prin compararea vechii și noii organigrame.
Nici expunerea proiectului nu este mai ”răsărită” și nu prevede motive legitime mai ales pentru înființarea unui alt compartiment pentru lucrări de ”refacere a marcajelor longitudinale, a lucrărilor de toaletare” precum și ”montare a indicatoarelor rutiere”, în condițiile în care Consiliul Județean are propria societate de profil – Drumuri și Poduri Locale (DPL) Alba.
Cireașa de pe tort, pe care o servim de fiecare dată când circulăm cu mașina, sunt sutele de kilometri de drumuri județene de pământ și piatră și zecile de tronsoane impracticabile din cauza gropilor.
Nu mare ne-ar fi mirarea dacă vom auzi de la șefii județului Alba că nu sunt suficienți bani de investiții, că trebuie să plătim mai mult pentru apă și gunoi. Vom fi foarte surprinși, în egală măsură, dacă vom afla cine este vinovat pentru sutele de mii de euro pe care Consiliul Județean a trebuit să le plătească în privința transportului județean. Un proces de pomină pierdut în instanță de Consiliul Județean a fost la începutul anului 2018 când o firmă a câștigat peste 1,7 milioane de lei, iar conducerea a dat asigurări că se vor parcurge etapele pentru recuperarea banilor de la cei care au greșit. Fie, între timp, nu s-a întâmplat nimic, fie totul este un mare secret.
În lumina celor arătate mai sus, consilierii județeni ai PSD trag un semnal de alarmă asupra modului în care instituția publică cu cele mai multe fonduri din județul Alba înțelege să administreze banii noștri, ai tuturor, în această speță prin creșterea constantă a numărului de salariați – care nu poate fi pusă în balanță cu performanța.
Nu în ultimul rând, așteptăm și vești bune de la conducerea CJ Alba, cum ar fi deschiderea haldei de gunoi de la Galda de Jos care a avut termeni asumați și nerespectați, deoarece absența acesteia afectează de ani buni zeci de unități administrativ-teritoriale din județul Alba.
Consilierii județeni ai PSD Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”
Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]
Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”
Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]
Comunicat de presă | Beniamin Todosiu (prim-vicepreședinte PSD Alba): „Primarii au obligația morală și legală de a proteja comunitățile prin eliminarea jocurilor de noroc din proximitatea cetățenilor”
Beniamin Todosiu (prim-vicepreședinte PSD Alba): „Primarii au obligația morală și legală de a proteja comunitățile prin eliminarea jocurilor de noroc din proximitatea cetățenilor” Beniamin Todosiu este unul dintre parlamentarii care au militat puternic pentru reglementarea strictă a funcționării sălilor de „păcănele”, astfel încât prin măsuri legislative să fie protejați cetățenii și să se reducă numărul […]