Politică Administrație

PSD Alba: Noul Cod Fiscal, benefic pentru populaţie şi mediul de afaceri

Ioana Oprean

Publicat

în

Una dintre cele mai importante prevederi ale noului Cod fiscal adoptat de Senat vizează reducerea TVA la 9% la alimente. Textul adoptat precizează că TVA redusă se aplică alimentelor destinate consumului uman şi animal arată PSD Alba, prin intermediul unui comunicat de presă. Senatul a decis, printr-un amendament, că taxa pe valoarea adăugată redusă la 9% se va aplica şi serviciilor de restaurant şi de catering, cu excepţia băuturilor alcoolice.

Ioan Dirzu02Măsura de simplificare a fiscalităţii vine după ce mediul economic şi social a resimţit actualul Cod Fiscal ca fiind dificil de aplicat. Noul cod conferă predictibilitate şi claritate în aplicarea prevederilor sale, dar şi transparenţă în prezentarea principiilor fiscale, corelarea prevederilor între Codul fiscal, Codul de procedură fiscală şi legislaţia conexă, creşterea eficienţei de administrare a taxelor, contribuţiilor sociale şi impozitelor prevăzute.

PSD Alba consideră că modificările aduse Codului Fiscal contribuie la reducerea evaziunii fiscale, la creşterea consumului şi stimularea creşterii economice. Noul Cod Fiscal este unul dintre cele mai importante proiecte pentru viitorul României, pentru că promovează măsuri de relaxare fiscală cu efecte benefice atât pentru populaţie, cât şi pentru mediul de afaceri.

Guvernul Ponta nu are în vedere tăieri de salarii şi pensii, şi nici creşterea TVA. Dimpotrivă, de noile prevederi vom beneficia cu toţii, atât de reducerea TVA la 9% pentru produsele agro-alimentare, din luna iunie a acestui an, cât şi de scăderea TVA la 24% la 20% la toate produsele, de la începutul anului 2016.

Biroul de presă al PSD Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca  până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]

Citește mai mult