Actualitate

Protest la Alba Iulia împotriva Legii defăimării. Joi seară, în centrul municipiului

Ioana Oprean

Publicat

în

Adoptată ieri de deputatii din Comisia Juridică, urmând ca să fie supusă votului final din Camera Deputaților, Legea defăimării a generat o reacție puernică la nivelul societății civile, fiind anunțate acțiuni de protest în mai multe orașe din țară, între care și la Alba Iulia.

cenzura“Toate prevederile legii există în alte legi, în alte forme, trebuie să transmitem un semnal clasei politice că nu pot să ne închidă gura”, este mesajul organizatorilor care au inițiat acest eveniment pe Facebook,

Acțiunea de protest este programată pentru joi, 11 februarie, în Piața Iuliu Maniu din centrul municipiului Alba Iulia, între orele 19.30-20.00.

Până la acest moment, evenimente similare au fost anunțate că vor avea loc la Bucuresti, Cluj, Constanta și Craiova.

Proiectul de lege inițiat de PSD prevede că se sanctionează cu amendă de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă defăimarea vizeaza o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 lei la 100.000 lei, dacă defăimarea vizează un grup de persoane sau o comunitate. Sancțiunile s-ar aplica oricarei defăimari facute in spatiul public, inclusiv in presă si pe rețelele de socializare, precum Facebook.

(BP)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun

Ioana Oprean

Publicat

în

Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun Pensionarii cu venituri mai mici de 3.000 de lei vor primi în cursul anului 2026 bani în două tranșe, cu o valoare totală cuprinsă între 600 și 1.000 de lei, în urma unui acord […]

Citește mai mult

Actualitate

Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei Piața carburanților din România rămâne stabilă, fără probleme în aprovizionare, iar stocurile de urgență depășesc în prezent 102%, potrivit Ministerului Energiei. ,,Ca urmare a verificărilor, vă comunicăm că Ministerul Energiei gestionează […]

Citește mai mult

Actualitate

Salariul minim 2026: Majorare de la 1 iulie a venitului minim în România. „Cifre mai mari pe hârtie, dar aproape nimic în buzunarul oamenilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Salariul minim 2026: Majorare de la 1 iulie a venitului minim în România. „Cifre mai mari pe hârtie, dar aproape nimic în buzunarul oamenilor” Guvernul a aprobat recent Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 4.325 lei lunar începând cu data de 1 […]

Citește mai mult