Curier Județean

Protest cu banderole albe pe braţ la Judecătoria Aiud, timp de două săptămâni, împotriva Ordonanței 7

Ioana Oprean

Publicat

în

Magistrații de la Judecătoria Aiud vor protesta în următoarele două săptămâni împotriva modificărilor aduse lelgilor justiției prin adoptarea OUG nr.7. Forma de protest aleasă este purtarea unor banderole albe în timpul şedinţelor de judecată și afișarea pe uşile sălilor de şedinţă a anunţului „PROTEST MAGISTRAŢI”, după cum se precizează într-un comunicat de presă.

”În urma Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Aiud cu ocazia căreia s-a discutat situaţia generată de adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 7/2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea 1 nr. 137 din 20 februarie 2019, magistraţii din cadrul Judecătoriei Aiud au hotărât:

I. Exprimarea dezacordului faţă de modificările introduse prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 7/2019 (cu excepţia dispoziţiilor care au fost adoptate ca urmare a sesizării Consiliului Superior al Magistraturii, aspecte privind admiterea în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi activitatea specifică desfăşurată de această instituţie).

II. Stabilirea ca forme de protest pentru perioada 01.03.2019 – 15.03.2019 a următoarelor:

– purtarea unei banderole albe pe braţ de către judecători în timpul şedinţelor de judecată;
– afişarea pe uşile sălilor de şedinţă a unui anunţ „PROTEST MAGISTRAŢI” însoţit de extras al prezentei hotărâri”, se arată în comunicatul de presă transmis de instanță.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Elevii Liceului Tehnologic Sebeș s-au remarcat la etapa județeană a olimpiadelor școlare: Rezultatele obținute

Bogdan Ilea

Publicat

în

Elevii Liceului Tehnologic Sebeș s-au remarcat la etapa județeană a olimpiadelor școlare: Rezultatele obținute Elevii Liceului Tehnologic Sebeș au obținut rezultate foarte bune la etapa județeană a olimpiadelor școlare, reușind mai multe clasări pe primele locuri și calificări la etapa națională. Performanțele au fost înregistrate atât la Olimpiada Județeană din aria curriculară „Tehnologii”, desfășurată în […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE VIDEO | ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit în zona Penny Micești

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit în zona Penny Micești Un accident rutier a avut loc luni dimineața, în jurul orei 7.45, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit în zona Penny Micești. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea masurilor specifice la un accident rutier produs în Micești, str. Calea […]

Citește mai mult

Curier Județean

Exponatul lunii martie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş: Albumul cu planşele secţiei de modelărie a fabricii de mobilă Leibli

Bogdan Ilea

Publicat

în

Exponatul lunii martie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş: Albumul cu planşele secţiei de modelărie a fabricii de mobilă Leibli Recent, patrimoniul Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş s-a îmbogățit în urma donației făcute de unul dintre artiștii plastici ai orașului, domnul Voicu Preja, cu o piesă excepțională legată de istoria orașului nostru – albumul cu […]

Citește mai mult