Curier Județean

Propunerile privind spitalele din judeţul Alba au ajuns la Ministerul Sănătăţii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În cursul zilei de ieri, delegaţia de la noi din judeţ desemnată să ducă lista de propuneri cu spitalele care ar trebui comasate sau reorientate a avut o întâlnire cu Anton Irimie, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Conform celor declarate de liderul Sanitas Alba, Marius Sepi, unul dintre membrii delegaţiei, întâlnirea şi discuţiile au decurs bine, au fost daţi mulţi de „da”, ceea ce poate însemna că Ministerul Sănătăţii ar putea aproba propunerile venite din judeţ. „Ceea ce am transmis noi sunt propuneri, există deschidere şi aşteptăm şi alte idei din partea autorităţilor locale şi nu numai. Ceea ce trebuie să primeze sunt pacientul şi angajatul din sistemul sanitar” ne-a declarat Marius Sepi. Propunerile au fost depuse, acum tot ce rămâne de făcut e să aşteptăm până ce specialiştii din Ministerul Sănătăţii vor lua o decizie în ceea ce priveşte unităţile spitaliceşti de la noi din judeţ. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Tânăr din Alba, urmărit internațional pentru tâlhărie, adus din Elveția în România. Câți ani va sta după gratii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tânăr din Alba, urmărit internațional pentru tâlhărie, adus din Elveția în România. Câți ani va sta după gratii Un tânăr de 25 de ani din Alba, urmărit internațional pentru tâlhărie, a fost adus în țară de polițiști din Elveția, în baza unui mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea de 2 ani și 8 […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU la un autoturism în Petrești: Intervin pompierii pe strada Simion Bărnuțiu

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU la un autoturism în Petrești: Intervin pompierii pe strada Simion Bărnuțiu Un incendiu a izbucnit miercuri, în jurul orei 11.00, la un autoturism în Petrești. Intervin pompierii din Sebeș pe strada Simion Bărnuțiu. Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu în localitatea Petrești, pe strada Simion Bărnuțiu. Este vorba despre un incendiu […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Sara Kiss, o tânără din Aiud, a obținut 4 cuțite în emisiunea ,,Chefi la cuțite”: A impresionat jurații cu un preparat spectaculos

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sara Kiss, o tânără din Aiud, a obținut 4 cuțite în emisiunea ,,Chefi la cuțite”: A impresionat jurații cu un preparat deosebit Sara Kiss, 22 de ani, bucătăreasă din Cluj-Napoca,originară din Aiud, i-a impresionat pe chefi cu un fondue de parmezan cu ciuperci și gălbenuș de ou crispy. Preparatul său i-a adus 4 cuțite.  Emoționată […]

Citește mai mult