Propunere legislativă: Elevii să beneficieze de o reducere mai mare de 50% pentru transportul în comun
Elevii din învățământul obligatoriu, profesional și liceal vor beneficia de un tarif redus cu minimum 50% pentru transportul local în comun, de suprafață și subteran, transportul intern auto, feroviar și naval, față de procentul fix de reducere cu 50% cum este în prezent, prevede o propunere legislativă inițiată de mai mulți parlamentari.
Potrivit Agerpres, inițiativa legislativă, semnată de 62 de parlamentari PSD, printre care și premierul Mihai Tudose, precum și de senatorul PNL Florin Cîțu, modifică în acest sens articolul 84 din Legea Educației Naționale.
Proiectul mai prevede că elevii vor beneficia, de asemenea, de tarife reduse cu minimum 75% pentru accesul la muzee, la concerte, la spectacole de teatru, de operă, de film și la alte manifestări culturale și sportive organizate de instituții publice, față de procentul fix de reducere cu 75%, cum este în prezent.
Inițiatorii consideră că în forma actuală a Legii Educației se creează o discriminare față de studenții de până în 26 de ani care beneficiază de tarife reduse cu minimum 50% pentru transportul local în comun.
„De asemenea, interpretarea restrictivă a art. 84 alin. (1) ‘tarif redus cu 50%’ aduce o îngrădire a principiilor autonomiei locale, limitând dreptul autorităților administrative locale de a stabili, pe baza unor regulamente locale și în funcție de posibilitățile bugetului local, facilități suplimentare față de minimul de 50%”, susțin inițiatorii.
Propunerea legislativă se află în consultare publică la Camera Deputaților.
sursa: agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Avans important al lucrărilor de pe Autostrada Transilvaniei: Sute de muncitori pe șantier
Avans important al lucrărilor de pe Autostrada Transilvaniei: Sute de muncitori pe șantier Vești bune de pe Autostrada Transilvania: lucrările între Nădăşelu şi Zimbor au ajuns la 94%, în timp ce pe segmentul Zimbor – Poarta Sălajului, progresul a trecut deja de 98%, a anunțat, vineri, 27 martie 2026, directorul general al Companiei Naţionale de […]
Șoferii străini care nu plătesc amenzile în România, urmăriți internațional: Permisul suspendat, recuperat doar dacă fac dovada achitării amenzii înainte de a părăsi țara
Șoferii străini care nu plătesc amenzile în România, urmăriți internațional: Permisul suspendat, recuperat doar dacă fac dovada achitării amenzii înainte de a părăsi țara Foarte multe sancțiuni rutiere aplicate de polițiști pe teritoriul României rămân neîncasate, iar autoritățile caută soluții pentru a închide această vulnerabilitate legislativă. Un nou proiect de lege aduce în prim-plan o […]
PENSII 2026 | Crește vârsta de pensionare la militari, polițiști și în sistemul de siguranță publică. Legea pensiilor militare ar urma să fie gata în două săptămâni
Crește vârsta de pensionare la militari, polițiști și în sistemul de siguranță publică. Legea pensiilor militare ar urma să fie gata în două săptămâni Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, 27 martie, că proiectul privind legea pensiilor militare va fi finalizat în aproximativ două săptămâni și va prevedea creșterea treptată a vârstei de pensionare. De […]
