Rămâi conectat

Actualitate

Propunere la Senat: Primarii condamnați după preluarea mandatului și partidul din care fac parte să suporte costurile alegerilor anticipate

Ioana Oprean

Publicat

în

votareMai mulți parlamentari independenți propun ca primarii care sunt condamnați după preluarea mandatului să fie obligați să suporte costurile generate de alegerile anticipate ce se impun, fie singuri – dacă au candidat independent, fie în solidar cu partidul din partea căruia a candidat.

Proiectul legislativ a fost depus la Senat si este initiat de deputatul Partidului National Democrat Daniel Fenechiu, sustinut de alti trei deputati independenti: Blajut Viorel-Ionel, Deaconu Mihai si Tanase Razvan-Ionut.

„Recentele alegeri locale din 5 iunie 2016 au reliefat – si nu pentru prima data, o situatie in care mai multi candidati aflati in cursul unor proceduri judiciare penale – urmariti penal sau chiar trimisi in judecata, unii dintre acestia chiar aflati in arest preventiv, au candidat la functa publica de primar sau consilier, parte dintre acestia fiind chiar alesi. Nu este firesc sa cheltuim banul public pentru a organiza alegeri generate de vacantarea functiei de primar generate de condamnarea acestuia prin hotarare judecatoreasca definitiva privativa de libertate, incompatibilitate sau pierderea drepturilor electorale stabilita prin sentinta penala definitiva. Responsabilizarea candidatilor si a partidelor/aliantelor care ii sustin este o prioritate pentru evolutia democratiei, iar respectul pentru banul public impune ca acesta sa fie recuperat, ori de ctte ori cheltuirea ese generata de culpa cuiva” afirma Fenechiu in expunerea de motive ce însoțește proiectul.

Initiatorii propun ca propunerile de candidati sa contina si declaratii pe propria raspundere cu privire la existenta/inexistenta unei urmariri penale impotriva candidatului sau situatii de incompatibilitate ori conflict de interese constatate de ANI, semnate si datate de candidati, precum si de copiile actelor de identitate ale candidatilor.

„In situatia in care candidatul la functia publica de primar face obiectul unor proceduri judiciare penale ori se gaseste in stare de incompatibilitate sau conflict de interese constatat de ANI, acesta va indica in declaratia pe propria raspundere infractiunile pentru care este urmarit penal si stadiul urmaririi penale/judecatii si/sau obiectul constatarilor ANI, precum si ca angajamentul ca, in ipoteza in care finalizarea procedurii judiciare ar genera vacantarea functiei de primar, obtinuta in urma alegerilor, se obliga sa suporte – singur, in situatia unei candidaturi independente sau in solidar cu partidul/alianta politica sau electorala care il propune, in situatia in care este propus de un partid sau alianta politica/electorala, toate costurile generate de organizarea alegerilor anticipate.

De asemenea, proiectul prevede ca partidul sau alianta politica/electorala care au propus candidatul au obligatia, sub sanctiunea respingerii inregistrarii candidaturii, sa prezinte o declaratie semnata de liderul partidului sau persoanele imputernicite sa reprezinte alianta, prin care sa confirme ca au cunostiinta de de situatia juridica a candidatului si se obliga ca sa suporte cu candidatul propus toate costurile generate de alegerile anticipate, daca acesta va fi condamnat.

„Achitarea costurilor generate de organizarea alegerilor anticipate „se face in temeiul unui ordin emis de prefect, in baza calculului intocmit de unitatea administrativ-teritoriala in care a activat primarul al carui mandat a incetat. Ordinul prefectului constituie titlu executoriu” mai prevede proiectul.

sursa:hotnews.ro.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Zeci de mii de angajaţi din construcţii riscă să rămână fără loc de muncă: ,,Disponibilizaţi în acest an şi anul viitor”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Zeci de mii de angajaţi din construcţii riscă să rămână fără loc de muncă: ,,Disponibilizaţi în acest an şi anul viitor”. Care este motivul Zeci de mii de angajați din companii de construcții, din România, riscă să fie disponibilizaţi în următoarele şase luni, a precizat sâmbătă președintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii într-o conferință la […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensionarii, veteranii și văduvele de război ar putea beneficia de transport gratuit sau redus și în anul 2026

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Facilitățile de transport pentru pensionari, veterani și văduve de război ar putea fi prelungite până la finalul anului 2026 Pensionarii români, veteranii și văduvele de război ar putea continua să beneficieze de bilete de călătorie gratuite sau cu reducere de 50% și după 31 decembrie 2025, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pus în […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Educației: Analfabetismul funcțional și pseudoștiința reprezintă virusul potențial mortal al societății bazate pe cunoaștere

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Educației: Analfabetismul funcțional și pseudoștiința reprezintă virusul potențial mortal al societății bazate pe cunoaștere Ministrul Daniel David a reafirmat angajamentul României de a rămâne ferm dedicată susținerii și promovării agendei UNESCO în toate domeniile de competență: educație, știință, cultură și comunicare, în cadrul Declarației Naționale, susținută sâmbătă, 1 noiembrie 2025. Citește și: Plafonarea tarifului […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea