Ştirea zilei

Propunere de la Consiliul Concurenței: RCA ar trebui încheiată pe numele şoferului, pentru ca preţul poliţei să reflecte riscul de accident

Ioana Oprean

Publicat

în

Mai multe măsuri pentru scăderea preţului RCA, propuse de Consiliul Concurenței, prevăd încheierea poliţelor pe numele şoferului, nu al proprietarului maşinii, cum este în prezent, dar şi un cod de conduită între companiile de asigurări şi cele de reparaţii auto, întrucât există situaţii în care service-urile percep preţuri mai mari dacă reparaţiile sunt achitate de asigurători, a declarat, joi, preşedintele instituției, Bogdan Chiriţoiu.

„Poliţa RCA trebuie să reflecte riscul de accident, iar riscul de accident este determinat, în mare parte, de conducătorul maşinii. Astfel, dacă mai multe persoane conduc aceeaşi maşină, preţul poliţei va trebui adaptat în consecinţă. Această modificare nu reprezintă, însă, o prioritate”, a susţinut Chiriţoiu.

El a arătat că există şi alte propuneri pentru a reduce preţul poliţelor RCA, pe care se concentrează Consiliul Concurenţei.

„Obiectivul nostru este ca preţul plătit de populaţie pentru poliţa de asigurare obligatorie (RCA) să fie cât mai mic şi în acest scop am făcut o serie de recomandări. O parte dintre aceste recomandări au fost preluate în legislaţia din domeniu şi se observă că preţul poliţelor a scăzut în ultimii doi ani. La ora actuală, colaborăm cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în vederea adoptării şi a altor măsuri care să conducă la consolidarea pieţei şi la creşterea gradului de protecţie a asiguraţilor”, a afirmat Chiriţoiu.

Potrivit acestuia, în primul rând, este necesară creşterea numărului de maşini aflate în circulaţie, care au o poliţă RCA valabilă.

„Din datele noastre, la ora actuală, sunt destul de multe maşini în circulaţie, aproximativ un sfert, care nu au RCA valabil pentru că proprietarii au încheiat poliţa pentru o perioadă foarte scurtă, o lună, iar apoi au uitat să o reînnoiască. În acest context, noi am propus ca, pentru persoane fizice, poliţele RCA să nu se mai încheie pentru o lună, ci pentru şase sau 12 luni, şi doar pentru persoanele juridice să existe posibilitatea de a încheia asigurarea pentru o lună”, a precizat oficialul Concurenţei.

În acelaşi timp, este foarte important ca preţul reparaţiilor auto să nu crească artificial, deoarece aceste majorări se reflectă în preţul RCA, a explicat Chiriţoiu.

„Există situaţii în care se solicită un anumit preţ dacă cheltuielile de reparaţii sunt achitate de proprietar şi se solicită un preţ mai mare dacă reparaţiile sunt achitate de compania de asigurări, prin intermediul RCA. Având în vedere relaţia tensionată dintre asigurători şi companiile de reparaţii, noi am propus elaborarea unui cod de conduită aplicabil în relaţia dintre cele două părţi, în vederea evitării prejudicierii consumatorilor”, a mai spus preşedintele Concurenţei.

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale

Ioana Oprean

Publicat

în

Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale În inima Munților Apuseni, la Zlatna, un tânăr de doar 24 de ani reușește să ducă mai departe unul dintre cele mai frumoase meșteșuguri ale satului românesc: sculptura în lemn. Marius Ivan […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional. ISU Alba: „STOP arderilor de vegetație uscată!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional În ultimele 2 zile, pe raza județului Alba au fost nu mai puțin de 7 incendii de vegetație uscată la care a fost nevoie de intervenția echipajelor de intervenție profesioniste și a Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” Cluj a meciului cu rivala locală CFR din prima etapă a play-off-ului SuperLigii de fotbal. Meciul […]

Citește mai mult