Politică Administrație

Proiect: Modificarea legii de combaterea terorismului, depusă la Camera Deputaţilor

Ioana Oprean

Publicat

în

O iniţiativă legislativă, propusă de mai mulţi parlamentari, prevede modificarea Legii 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului și actualizarea conceptului de terorism şi a responsabilităţilor ce revin autorităţilor în acest caz. Printre propuneri este și aceea ca Ministerul Dezvoltării Regionale şi Ministerul Educaţiei să facă parte din Sistemul Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului.

Activitatea de prevenire şi combatere a terorismului se organizează şi se desfăşoară în mod unitar, în cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (SNPCT), iar CSAT exercită rolul de coordonator strategic al SNPCT, menţionează proiectul.

Iniţiatorii propun ca Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice să facă parte din Sistemul Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului, alături de alte instituţii, printre care serviciile speciale, PÎCCJ, BNR, MAI, MAE, Ministerul Apărării, Ministerul Justiţiei.

În cazul iminenţei sau producerii unui atentat terorist pe teritoriul ţării, la propunerea directorului SRI (Serviciul Român de Informaţii are rol de coordonare tehnică), CSAT poate emite o hotărâre privind declararea situaţiei de criză teroristă. În această situaţie, se activează Centrul Naţional de Acţiune Antiteroristă, care asigură la nivel naţional managementul crizei teroriste, mai prevede proiectul.

Centrul Naţional de Acţiune Antiteroristă este structură interinstituţională, fără personalitate juridică, subordonată direct CSAT, condus de o structură alcătuită din reprezentanţi la nivel decizional din cadrul instituţiilor publice, în funcţie de coordonatele concrete ale crizei teroriste. Centrul este constituit pe suportul logistic şi operaţional al CCOA din cadrul SRI. Şeful centrului este numit de CSAT, la propunerea directorului SRI, dintre prim-adjunctul şi adjuncţii şefului SRI, menţionează textul iniţiativei.

Potrivit proiectului, în cazul unui act de terorism, SRI, prin unitatea specializată, execută intervenţia contrateroristă, independent sau în cooperare cu alte instituţii publice. Intervenţia se execută cu aprobarea CSAT. Prin excepţie, în situaţia iminenţei producerii unor victime sau unor pagube importante, atunci când nu este posibilă întrunirea în regim de urgenţă a CSAT, executarea intervenţiei contrateroriste se aprobă de către preşedintele Consiliului. La solicitarea SRI, în funcţie de amploarea şi natura activităţii teroriste, intervenţia contrateroristă se execută şi de către unităţi specializate ale Poliţiei Române, Jandarmeriei, SPP sau MApN. Controlul operaţional va fi deţinut de SRI.

Proiectul a fost iniţiat de opt parlamentari care fac parte din Comisia de control al SRI şi se află în consultare publică la Camera Deputaţilor. Senatul este camera decizională.

Sursa: capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca  până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]

Citește mai mult