Proiect: Concediu medical şi indemnizaţie pentru îngrijirea unui copil grav bolnav, până la vârsta de 16 ani
Părinții care au în îngrijire un copil grav bolnav vor putea beneficia de concediu medical şi de indemnizaţie pentru îngrijirea lui până la vârsta de 16 ani, în condiţiile în care, până acum, limita de vârstă era de şapte ani, potrivit unui proiect de OUG.
Lista acestor afecţiuni grave se va stabili de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi va fi prevăzută în Normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.
De asemenea, actul normativ, care va fi discutat în şedinţa de miercuri, simplifică procedura de acordare a certificatelor de concediu medical pentru situaţiile în care asiguraţii beneficiază de concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav, dacă însoţesc copilul la tratament pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, ori pe teritoriul unui alt stat decât cele menţionate anterior. În aceste cazuri, s-au stabilit că certificatul de concediu medical va putea fi eliberat atât unuia dintre părinţi, cât şi unei persoane împuternicite de acesta.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă prevede şi crearea cadrului legal pentru realizarea şi implementarea unei soluţii informatice pentru eliberarea certificatelor de concediu medical în format electronic, potrivit Mediafax.
Astfel, medicii prescriptori vor putea completa şi transmite angajatorilor/beneficiarilor certificatele de concediu medical în format electronic, prin mijloace electronice de transmitere la distanţă. Certificatele vor fi semnate de medici cu semnături electronice calificate.
Pe lângă măsuri menite să simplifice modul de acordare a certificatelor de concediu medical, actul normativ reglementează şi posibilitatea acordării indemnizaţiei de maternitate calculate în raport cu toate veniturile pe baza cărora s-a calculat şi plătit contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate.
Sursa: realitatea.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Imagini INEDITE surprinse în Parcul Natural Apuseni: Card de ciute cu viței și mistreți la ora de jogging, filmați în luminișul dintr-o pădure
Imagini INEDITE surprinse în Parcul Natural Apuseni: Card de ciute cu viței și mistreți la ora de jogging, filmați în luminișul dintr-o pădure Imagini inedite au fost surprinse recent într-o pădure din Parcul Natural Apuseni și postate pe rețelele de socializare. Un cârd de ciute cu viței și mistreți la ora de jogging au fost […]
Cristian Păun, despre gazul din Marea Neagră: Putem face energie electrică, îngrășăminte și conducte pentru irigații, dar Guvernul este praf pe toate elementele
Cristian Păun, despre gazul din Marea Neagră: Putem face energie electrică, îngrășăminte și conducte pentru irigații, dar Guvernul este praf pe toate elementele Economistul Cristian Păun susține că România ratează o șansă majoră de dezvoltare, deși dispune de resurse importante de gaz în Marea Neagră. El afirmă că România are la dispoziție resurse suficiente pentru […]
FOTO | AMENZI de 200.000 de lei date de Garda de Mediu după verificări la depozite şi terminale de produse petroliere din Alba şi alte 2 județe: Măsurile dispuse
AMENZI de 200.000 de lei date de Garda de Mediu după verificări la depozite şi terminale de produse petroliere din Alba şi alte 2 județe: Măsurile dispuse Comisarii Gărzii de Mediu au verificat depozite şi terminale de produse petroliere din Alba şi alte 2 jude’e, fiind aplicate mai multe sancţiuni. În perioada 9-13 martie 2026, […]