Actualitate

Programul Tezaur – ediţia ”Centenar” s-a încheiat. Emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua şi pe viitor

Mondoc Adriana

Publicat

în

Românii au investit peste 786 de milioane de lei în cadrul Programului Tezaur, ediţia ”Centenar”. Vineri s-a încheiat prima emisiune de titluri de stat lansată de Ministerul Finanţelor Publice în cadrul Programului Tezaur – ediţia ”Centenar”, cu valoare de 1 leu, dobândă de 5% şi scadenţă la cinci ani, destinate exclusiv populaţiei.

”În perioada 15 iunie – 6 iulie 2018 titlurile au putut fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, iar veniturile obţinute sunt neimpozabile”, a informat sâmbătă Ministerul de Finanţe, într-un comunicat.

Titlurile de stat au fost achiziţionate prin unităţile operative ale Trezoreriei Statului, precum şi prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, situaţia subscrierii fiind următoarea: prin trezorerii: 644.269.745 lei (14.756 investitori); prin Poşta Română: 141.955.889 lei (4.946 investitori).

Astfel, volumul total de subscriere atins, la data de 6 iulie, este de 786.225.634 lei.

”Având în vedere interesul crescut al populaţiei faţă de această metodă de economisire, emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua şi pe viitor, posibil şi cu alte maturităţi, până la epuizarea plafonului anual stabilit pentru anul 2018 la un nivel indicativ de 4 miliarde lei”, precizează Ministerul de Finanţe.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Florea Grup din Alba, afaceri de aproximativ 75 milioane euro în 2025: Estimează men­ţinerea cifrei de afaceri şi a mar­jei de profitabilitate şi în 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Florea Grup din Alba, afaceri de aproximativ 75 milioane euro în 2025: Estimează men­ţinerea cifrei de afaceri şi a mar­jei de profitabilitate şi în 2026 Fraţii Marcel şi David Florea din Alba au ajuns la afaceri de aproximativ 75 milioane euro în 2025 cu Florea Grup, un business în construcţii, turism, distribuţie de carburanţi şi […]

Citește mai mult

Actualitate

Babele de martie: ce înseamnă şi cum se alege baba. Legende şi tradiţii româneşti

Ioana Oprean

Publicat

în

Babele de martie: ce înseamnă şi cum se alege baba. Legende şi tradiţii româneşti Începutul primăverii este legat, pentru noi, românii, de o tradiţie autentică, ce se pierde în negura timpului. Tradiţia poporului român asociază zilele cuprinse între 1 şi 9 martie cu babele, simbol al valorilor familiale tradiţionale şi garanţie a vieţii veşnice. În […]

Citește mai mult

Actualitate

Bonurile fiscale ar putea ajunge pe blockchain. Ce își propune statul prin proiectul de aproape 47 de milioane de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bonurile fiscale ar putea ajunge pe blockchain. Ce își propune statul prin proiectul de aproape 47 de milioane de lei Ministerul Finanțelor a anunțat, joi, lansarea proiectului „Dezvoltarea serviciilor privind bonurile fiscale prin tehnologia blockchain (BF-CHAIN)”. Inițiativa presupune înregistrarea fiecărui bon emis de casele de marcat într-un registru electronic securizat, care nu poate fi modificat […]

Citește mai mult