Actualitate

Programul „Casa Verde Fotovoltaice”, reluat din 6 noiembrie după suspiciunile de fraudă

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul „Casa Verde Fotovoltaice”, reluat din 6 noiembrie după suspiciunile de fraudă

Reluarea începând cu 6 noiembrie a programului „Casa Verde Fotovoltaice”, care a fost suspendat după mai multe suspiciuni de fraudă cauzate de înscrierea în număr mare de aplicații în regiunea sud-vest, a fost anunțată oficial miercuri de Administrația Fondului de Mediu.

„Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională  va fi reluat începând cu data de 6 noiembrie 2019, ora 10.00, dată la care instalatorii validați vor putea să continue înscrierea persoanelor fizice în aplicația informatică.

Toate documentele înregistrate cu succes în aplicația informatică, precum și cele înregistrate în registrul instalatorilor care nu au fost încărcate în aplicație până la momentul suspendării accesului în aplicația informatică, sunt acceptate de Administrația Fondului pentru Mediu ca fiind depuse în termen, în vederea analizării.

Persoanele fizice care nu au depus și nu au înregistrat documentele la instalatorii validați până în data de 10 septembrie, vor avea posibilitatea de a depune la instalatori documentele solicitate, cu condiția ca acestea să fie valabile la data înregistrării în aplicația informatică.

Reamintim că valoarea contractului de finanțare este de 536 milioane lei, sumă asigurată din Programul Operațional Regional (POR). Valoarea totală a finanțării acordate pentru acest program se ridică la aproximativ 656 milioane lei, Administrația Fondului pentru Mediu asigurând, din Fondul pentru Mediu, sumele necesare pentru regiunea București – Ilfov.

Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional.

Finanţarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei. Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii”, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Fondului de Mediu.

Reamintim că Administrația Fondul de Mediu a decis să blocheze accesul la aplicația de înscriere după ce au constantat că un instalator din zona Oltenia a găsit o scurtătură, reușind să introducă în sistem mult mai multe cereri decât au reușit ceilalți instalatori.

„Aștept și eu să dăm drumul cât mai repede. Am înștiințat organele abilitate să verifice legalitatea înregistrărilor. Sunt niște nereguli constatate, suspiciuni cu privirea la înregistrarea anumitor informații și am sesizat organele abilitate, nu am făcut referire la nici un instalator. În acest moment e o cercetare.

Vrem să dăm drumul pentru că programul este foarte așteptat de cetățeni și ne dorim mai ales că avem un termen de la finanțator care trebuie respectat, încă nu l-am depășit. După aceea va fi problemă la termenul de realizare unde avem termenul de 8 luni. Instalatorii trebuie să instaleze pentru persoanele fizice în termen de 8 luni. Singura chestiune care se poate întâmpla este să expire documentele la dosarele care nu au fost introduse în aplicație dar o să ne cerem scuze, nu este vina noastră”, a declarat, la finalul lui septembrie, pentru B1.ro Cornel Brezuică, președintele Fondului de Mediu.

Reprezentanții Fondului de Mediu au respins posibilitatea unei erori de aplicație sau unei defecțiuni tehnice care să fi dus la înregistrări multiple.

Sursa: b1.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Radu Georgescu, despre scăderea consumului: ,,Văd oameni care se bucură, dar s-ar putea să nu mai avem ce să mâncăm anul viitor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu Georgescu, despre scăderea consumului: ,,Văd oameni care se bucură, dar s-ar putea să nu mai avem ce să mâncăm anul viitor” Radu Georgescu a explicat din nou de ce scăderea consumului nu este un motiv de bucurie în rândul românilor. Acesta face o nouă comparație cu grecia care nici după mai bine de 15 […]

Citește mai mult

Actualitate

Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026 Datoria externă a României a continuat să crească la începutul anului 2026, semn că presiunile financiare externe se mențin ridicate. Datele publicate de Banca Națională a României arată o majorare de aproape 2 miliarde de euro […]

Citește mai mult

Actualitate

Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare

Ioana Oprean

Publicat

în

Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite, în contextul eforturilor naționale de reducere a risipei alimentare și de prevenire a toxiinfecțiilor alimentare, un set extins de recomandări tehnice pentru gestionarea corectă a segmentului frigorific […]

Citește mai mult