Prognoza meteo: Căldură și secetă în august și septembrie, ploi în octombrie
Prognoza meteorologică valabilă pentru intervalul august – octombrie 2015, publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), arată că vom avea parte de timp frumos și călduros în intervalul de timp vizat.
Temperaturile medii lunare se vor situa peste normalul climatologic în cea mai mare parte a țării în lunile august și septembrie.
În august, temperaturile medii lunare se vor situa peste mediile multianuale (19,7 grade Celsius) în cea mai mare parte a teritoriului.
În Transilvania sunt prognozate temperaturi medii de 16-20 grade Celsius și în Banat între 19 și 23 de grade Celsius. În ceea ce privește cantitățile de precipitații, acestea vor fi deficitare în aproape toată țara, cele mai scăzute valori fiind posibile în sud-estul și sudul teritoriului, unde se vor înregistra între 22 și 40 de litri/mp.
În septembrie se preconizează temperaturi medii lunare ce vor înregistra valori peste normele climatologice (stabilite la 14,8 grade Celsius) în sud-estul, sudul și vestul țării, iar în celelalte regiuni se pot apropia de cele normale.
Pentru Transilvania sunt prognozate temperaturi medii 11-16 grade.
La capitolul precipitații, prognoza relevă cantități lunare cu tendință spre deficit în majoritatea regiunilor, cu excepția centrului și nordul țării unde acestea pot fi apropiate de mediile climatologice..
În octombrie, estimările arată că valorile termice vor fi peste mediile climatologice în sud-est și local în sudul și vestul țării, iar în restul zonelor se vor încadra în normalul perioadei (9,6 grade Celsius).
în Transilvania, temperaturile medii vor fi cuprinse între 6 și 10 grade
Cantitățile lunare de precipitații vor prezenta valori peste mediile multianuale în majoritatea regiunilor, mai puțin în sud-est și local în sudul și vestul țării, unde acestea vor fi apropiate de cele normale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică
CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică Ministerul Educaţiei a anunțat că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel […]
Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii
Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii Carburanții s-au scumpit din nou în noaptea trecută, pentru a cincea zi la rând. Benzina standard a depășit pragul de 9 lei/l în aproape toate stațiile din Capitală, cu excepția celor Socar, în timp ce […]
Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare în acest moment
Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare AUR, partidul condus de George Simion, conduce detașat în intenția de vot la alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde, dar pierde teren față de alte sondaje publicate la începutul acestui an. Partidele aflate la […]