Rămâi conectat

Ştirea zilei

Profesorul ASE Cristian Păun: ”Degeaba dai buluc să îți plătești datoriile către stat, în final, rămâi mai dator decât crezi”. Cu cât a crescut datoria publică pe cap de locuitor

Ioana Oprean

Publicat

în

Profesorul ASE Cristian Păun: ”Degeaba dai buluc să îți plătești datoriile către stat, în final, rămâi mai dator decât crezi”. Cu cât a crescut datoria publică pe cap de locuitor

Profesorul universitar de la Academia de Studii Economice din București, Cristian Păun, originar din Alba Iulia, a explicat într-o analiză postată pe pagina de Facebook, la cât se ridică datoria externă a României, împărțită pe cap de locuitor și cu cât va crește în 2024. 

”Cifrele cu care începem anul: datorie de 50.000 USD / familie restrânsă și de 110.000 USD / familie extinsă. 1.000 USD – datorie în plus pe locuitor an de an.

La început de an există un fenomen interesant în România: o bună parte a populației dă buluc să își plătească dările către autoritățile locale (impozitele pe proprietate, pe mașini, locul de parcare etc.). Chiar și dacă statul a majorat aceste dări, lumea tot dă buluc să nu rămână cu datorii.

Citește și: Profesorul universitar la ASE, Cristian Păun: „Tot mai multe voci încep să pregătească terenul pentru o nouă creștere de taxe”

Din păcate, aceeași parte a populației nu prea percepe cu adevărat sensul deficitului excesiv produs de guverne de ani buni. Nu pare deloc deranjant că guvernul se împrumută în numele nostru cu sume exorbitate pentru că se întinde mai mult decât este plapuma. Tot în numele nostru și pentru o bună parte dintre noi. Pentru consum, cea mai mare parte a deficitului.

În timp ce oamenii ies mulțumiți că au scăpat de datorii anul acesta (și-au plătit cu promptitudine datoriile față de stat din prima zi a anului), datoria lor crește cu încă 1000 de dolari. Numai în 2023 datoria publică (datoria tuturor și a nimănui) a crescut cu 1099 dolari. Anul acesta va mai crește cu 1100 de dolari. În perioada 2018 – 2028 (incluzând și stocul de datorie publică acumulat până în 2019) vom mai acumula datorii de circa 11.424 dolari / locuitor care se vor adăuga la stocul istoric de datorie din 2018 de 3.828 dolari / locuitor. Vreo 15.000 de dolari / locuitor. Adică, pe înțelesul tuturor, în 9 ani vom acumula datorii de 3 ori mai multe câte am acumulat din 1990 în 2018 (28 de ani).

Datorii care nu sunt ale noastre, nu vor fi plătite de generațiile de acum, sunt făcute pentru consum în mare parte, consum din import în mare parte. În 2028 familia ta restrânsă (2 adulți și un copil) va fi datoare cu circa 50.000 de dolari. Cea extinsă (incluzând și bunicii) va avea o datorie de circa 110.000 dolari. Ce nu se vede însă este că doar 2 din cei 7 membri ai familiei extinse produc în realitate resursele din care sunt generate taxe care ar plăti o astfel de datorie tot mai mare (1 copil și 4 sunt pensionari). Acest calcul ar trebui să dea de gândit tuturor.

Degeaba dai buluc să îți plătești datoriile către stat din pensia mărită pe deficit și datorie. În final, rămâi mai dator statului decât crezi! O iluzie care nu poate duce la prosperitate, la dezvoltare. De inflația produsă de această putere de cumpărare imensă adusă din viitor nu mai vorbesc.

Inteligență, prudență și cumpătare!

Sursa datelor: Statista, 2024.

Notă: În tabel, în ultima coloană puteți vedea cum crește datoria anual pe capul fiecăruia dintre noi”, a scris Cristian Păun pe rețeaua de socializare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | SCANDAL la Alba Iulia, în fața Casei de Cultură a Sindicatelor: 3 persoane REȚINUTE și conduse la Poliție, după ce au intervenit mascații!

Ioana Oprean

Publicat

în

SCANDAL la Alba Iulia, în fața Casei de Cultură a Sindicatelor: 3 persoane REȚINUTE și conduse la Poliție, după ce au intervenit mascații! Trei persoane au fost reținute în seara zilei de duminică, 24 august 2025, în fața Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia după un scandal.  Potrivit IPJ Alba, polițiștii din cadrul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | O viață în alb și negru, transformată în culoare: Povestea Mariei Lazsadi, care, la aproape 90 de ani, colorează fiecare zi petrecută la Căminul pentru persoane vârstnice din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

O viață în alb și negru, transformată în culoare: Povestea Mariei Lazsadi, care, la aproape 90 de ani, colorează fiecare zi petrecută la Căminul pentru persoane vârstnice din Alba Iulia La vârsta la care mulți își pierd răbdarea sau forța, o femeie care va împlini 90 de ani anul viitor și care trăiește la Căminul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Ioan Romulus Miclea (Romanu), din Bucerdea Vinoasă, a gătit la ceaun la evenimentul „Drag de Întregalde” 2025: „Toate-s bune, important e cu ce le „stropești”!”

Lucian Daramus

Publicat

în

Ioan Romulus Miclea (Romanu), din Bucerdea Vinoasă, a gătit la ceaun la evenimentul „Drag de Întregalde” 2025 Ioan Romulus Miclea, din Bucerdea Vinoasă, supranumit „Romanu”, a gătit la ceaun la evenimentul „Drag de Întregalde” 2025.  Citește și: VIDEO | Paradă de poveste a portului popular la Întregalde: Zile superbe de sărbătoare din drag de comună […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea