Cultură Educație

Profesori de la Colegiul Tehnic „Apulum” din Alba Iulia, în vizită la Szeghalom, Ungaria. A patra reuniune în cadrul proiectului Leonardo da Vinci

Alexandra Mates

Publicat

în

O delegaţie de profesori de la Colegiul Tehnic „Apulum” din Alba Iulia s-a aflat, săptămâna trecută, în vizită la o şcoală profesională din Szeghalom, Ungaria. Este vorba despre cea de-a patra reuniune în cadrul proiectului Leonardo da Vinci:  “Modeling cultural sewing techniques” – „Tehnici de brodare şi de modelare a costumelor populare”, proiect pe care colegiul albaiulian îl desfăşoară împreună cu alte 5 ţări, Italia,  Lituania, Ungaria, Turcia şi Portugalia. Dacă până acum au fost vizitate oraşe din Turcia, Portugalia, Ungaria şi Lituania, anul acesta  urmează să fie vizitată Italia. Proiectul se va finaliza cu o întâlnire la Alba Iulia, unde va avea loc un Festival Internaţional în care se vor prezenta tot ceea ce au realizat şi vor realiza cei implicaţi în cei doi ani de proiect.  

Petrecerea Divorțaților

În vizita lor în Ungaria, profesorii au fost oaspeţii Şcolii gimnaziale din Szeghalom, respectiv a Şcolii Profesionale, având specializari echivalente acelora pe care colegiul albaiulian le are în domeniul industriei textile. „Pentru toţi membrii acestei delegaţii, un moment deosebit l-a constituit vizita complexă la fabrica de confecţii “Felina” din localitate, unde profesionalismul, corectitudinea, disciplina şi modul de coordonare al întregii activităţi au constituit un exemplu de bune practici în domeniu. Experienţa şi cunoştinţele dobândite în domeniul confecţionării produselor textile au fost transmise elevilor noştri şi poate constitui un important punct de plecare în activitatea lor viitoare, referindu-ne aici atât la elevii de la învăţământul liceal zi sau seral, cât şi la cei din clasa a IX-a,  şcoala profesională de 3 ani”, a transmis purtătorul de cuvânt al colegiului, Ramona Retegan.

leonardo da vinci 2 Principala activitate desfăşurată în cadrul reuniunii de proiect a fost însă analiza stadiului în care s-a ajuns în proiectarea şi realizarea produselor finale ale parteneriatului: mini broşură, bazată pe experienţa fiecărei ţări şi exemple de bune practici acumulate pe perioada colaborării, pliantul de prezentare a rezultatelor parteneriatului, site-ul proiectului, programul informatic pe tema proiectului, precum şi produsele finale de vestimentaţie confecţionate de către fiecare echipă de proiect, produce care vor fi prezentete în cadrul Festivalului Internaţional de la Alba Iulia, în luna mai 2015.

„Interacţiunea dintre parteneri este deosebită, iar spiritul de ajutor şi colaborare în cadrul echipei  multinaţionale va contribui cu siguranţă în viitor la îmbunătăţirea competentelor şi punerea într-o mai mare valoare a aptitudinilor elevilor pe care fiecare îi pregătim”, precizează reprezentanta colegiului albaiulian.

Proiectul Leonardo da Vinci se derulează până anul viitor. Acesta  constituie un cadru pentru activităţi de colaborare desfăşurate între organizaţiile care activeazã în domeniul educaţiei şi formãrii profesionale (VET) şi care colaboreazã pe teme de interes comun pentru organizaţiile participante.

Colaborarea în cadrul parteneriatului se realizează între unităţi de învăţământ de profil tehnic-vocational, în domeniul textile, alte instituţii VET specializate, întreprinderi, universităţi. Colaborarea cu instituţiile implicate (Turcia-coordonator, Italia, România, Lituania, Portugalia, Ungaria) se  bazează pe respectarea tradiţiilor şi a tehnicilor specifice de realizare a costumelor tradiţionale, pe însuşirea exemplelor de bune practici ale fiecărui partener astfel încât, în colaborare va fi realizată o Expoziţie Internaţională, un Festival Internaţional, având la baza produsele comune realizate în cei doi ani de activitate. Parteneriatul constituie o oportunitate pentru viitorii  absolvenţi, pentru cadrele didactice de specialitate, o provocare în domeniul cunoaşterii, şi va putea contribui la o mai bună integrare a viitorilor absolvenţi pe piaţa muncii.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță

Ioana Oprean

Publicat

în

25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță Duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 11:30, Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce”, situată în Piața Cardinal Alexandru Todea (Târgul de Fân) din […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | Eroii uitați ai Marelui Război. Destine frânte, povești readuse la lumină la Alba Iulia, în cadrul unei expoziții-eveniment: Când va avea loc vernisajul

Ioana Oprean

Publicat

în

Eroii uitați ai Marelui Război. Destine frânte, povești readuse la lumină la Alba Iulia, în cadrul unei expoziții-eveniment: Când va avea loc vernisajul Marți, 27 octombrie, de la ora 12:00, Galeriile expoziționale ale Sălii Unirii din Alba Iulia găzduiesc vernisajul expoziției „Despre eroi, război, viață și moarte. Reconstituirea biografiilor unor participanți la Primul Război Mondial”, […]

Citește mai mult

Cultură Educație

29 octombrie 2026 | „3 zile în septembrie”, proiecție specială la Sebeș, în prezența regizorului Tudor Giurgiu

Ioana Oprean

Publicat

în

„3 zile în septembrie”, proiecție specială la Sebeș, în prezența regizorului Tudor Giurgiu „3 zile în septembrie”, cel mai nou lungmetraj regizat de Tudor Giurgiu, ajunge la Sebeș pentru o proiecție specială, în prezența regizorului, joi, 29 octombrie 2026, la ora 18:30, la Centrul Cultural `Lucian Blaga”.  Proiecția va fi precedată de un fragment din […]

Citește mai mult