Profesor de sport din Alba Iulia, trimis în JUDECATĂ după ce a agresat patru elevi de clasa a IV-a. Este judecat și pentru corupere sexuală a minorilor, într-un alt dosar
Un profesor de sport de la Școala Gimnazială ”Vasile Goldis” din Alba Iulia a fost trimis în judecată într-un nou dosar în care este acuzat de ”purtare abuzivă” față de patru elevi de clasa a IV-a.
O. Viorel, în vârstă de 62 ani, este acuzat de săvârșirea a două infracțiuni de purtare abuzivă, fiecare în formă continuată. Faptele au avut loc în toamna anului 2018. Dosarul a fost înregistrat luni, 8 martie 2020, la Judecătoria Alba Iulia.
În rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia se susține că în timpul orelor de educaţie fizică desfăşurate în cursul semestrului I al anului şcolar 2018/2019, în calitate de profesor de sport, inculpatul le-a adresat elevilor din clasa a IV-a cuvinte jignitoare, spunându-le că sunt proşti, idioţi, tâmpiţi, dobitoci, graşi, incompetenţi, incapabili și expresii licențioase precum „în pxxda mă-tii”. De asemenea, în data de 12 octombrie 2018, în timpul unei ore de educaţie fizică, bărbatul a agresat fizic patru elevi din aceeași clasă a IV-a.
”Precizăm că întocmirea rechizitoriului este o etapă a procesului penal, reglementată în Codul de procedură penală, care reprezintă finalizarea anchetei penale şi trimiterea dosarului la instanţă, spre judecare, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a transmis Parchetul.
Bărbatul mai este judecat, din martie 2019, pentru infracțiunea de corupere sexuală a minorilor și purtare abuzivă. În dosar sunt cinci victime, respectiv eleve ale profesorului. ”În perioada ianuarie-martie 2018, în calitate de profesor de sport la o şcoală gimnazială din mun. Alba Iulia, în timpul orelor de educaţie fizică, inculpatul a efectuat acte de natură sexuală (îmbrăţisări şi mângâieri, inclusiv în zonele intime) împotriva mai multor eleve minore din două clase, care nu au împlinit vârsta de 13 ani.
În perioada ianuarie-martie 2018, în calitate de profesor de sport la o şcoală gimnazială din mun. Alba Iulia, în timpul orelor de educaţie fizică inculpatul a utilizat expresii jignitoare de genul «idioţi, incapabili, handicapaţi, grăsani, proşti, mocofani, tâmpiţi, vacă, curvă, curcan gras bun de pus în cuptor» faţă de elevii din două clase”, se precizează în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia. Profesorul a fost acuzat de părinţii elevelor că le-ar fi atins pe fete în mod indecent şi ar fi purtat cu acestea discuţii cu tentă sexuală.
Mai mult, acesta a realizat şi un film cu una dintre fete, explicându-i că ar urma să facă un material educativ. Conducerea şcolii a decis atunci sancţionarea profesorului cu scăderea salariului cu 15% pe o perioadă de şase luni.
De asemenea, s-a impus ca profesorul să fie supravegheat la ore de către colegi ai acestuia. Profesorul a respins acuzaţiile. În 2012, acesta a fost condamnat la 4 luni de închisoare cu suspendare tot pentru ”purtare abuzivă”, după ce a agresat patru elevi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Înotătorul Avram Iancu, vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia: S-a antrenat și fotografiat cu cei prezenți
Înotătorul Avram Iancu, vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia: S-a antrenat și fotografiat cu cei prezenți Înotătorul Avram Iancu a efectuat o vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia, unde s-a antrenat, dar s-a și fotografiat cu cei prezenți la acel moment la bazin. Sportivul și-a însoțit fiica la facultate […]
Motorina premium a trecut de 10 lei/litru în Alba Iulia: Nivel record la pompă Motorina premium a depășit, joi, 19 martie 2026 pragul psihologic de 10 lei/litru în unele benzinării din Alba Iulia, atingând un nivel record care pune presiune tot mai mare pe șoferi și transportatori. În mai multe stații de carburant din municipiu, […]
FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș
Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]