Rămâi conectat

Actualitate

Procedura de adopție a copiilor și măsurile de relaxare valabile de la 1 august, pe masa Guvernului în ședința de astăzi

Ioana Oprean

Publicat

în

Procedura de adopție a copiilor și măsurile de relaxare valabile de la 1 august, pe masa Guvernului în ședința de astăzi

Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, printr-o hotărâre, anexa la HG nr. 579/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei.

Prin proiectul de act normativ, se arată în nota de fundamentare, pornind de la modificările aduse procedurii de adopţie prin Legea nr. 268/2020 şi de la dificultăţile identificate în practică, se propune, ca modificare, reglementarea procedurii de verificare anuală a îndeplinirea condiţiilor care au stat la baza eliberării atestatului, informează Agerpres.

Apulum Agraria 2025

De asemenea, se spune în document, au fost incluse prevederi referitoare la evaluarea anuală în situaţia în care adoptatorul/familia adoptatoare îşi schimbă domiciliul/reşedinţa după obţinerea atestatului şi stabilirea ierarhiei priorităţii la adopţie pentru familiile care au acest drept stabilit prin lege.

Prin acelaşi proiect de act normativ se are în vedere asigurarea premiselor accesului echitabil pentru toţi adoptatorii/familiile adoptatoare la intrarea pe liste în procesul de potrivire, stabilind un singur criteriu de ierarhizare, vechimea atestatelor, şi, respectiv, stabilirea unei perioade maxime în care se poate derula potrivirea practică, respectiv 3 luni de la acordul adoptatorului/familiei adoptatoare cu privire la continuarea procedurii de potrivire practică.

O altă modificare vizează eliminarea birocratizării excesive a anumitor etape ale procesului de adopţie, prin înlocuirea copiilor legalizate după anumite documente cu copii certificate de către direcţie, pentru conformitate cu originalul.

Pe agenda şedinţei de Executiv figurează şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Construirea unui centru de arşi şi reorganizarea fluxurilor medicale ale spitalului pentru o mai bună poziţionare şi conectare a Departamentelor Urgenţă, ATI şi chirurgie pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş”.

Un alt proiect de hotărâre supus adoptării în Guvern vizează suplimentarea pe anul 2021 a sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobată prin HG nr. 499/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Lărgire la 4 benzi – Centura Bucureşti Sud între A2 (km 23+600) şi A1 (km 55+520)”, precum şi modificarea şi completarea anexei nr. 2 la HG nr. 499/2010.

În aceeaşi şedinţă, Executivul va aproba, tot prin hotărâre, acordarea unui ajutor umanitar din rezerva Ministerului Sănătăţii, cu titlu gratuit, pentru Tunisia, în conformitate cu prevederile articolului 41 alineat (4) din Legea nr .95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Ajutorul, acordat în vederea gestionării epidemiei de COVID -19, constă în 187.200 de doze de vaccin COVID-19, din numărul de doze achiziţionate de Ministerul Sănătăţii şi livrate de către compania AstraZeneca.

Nu în ultimul rând, Guvernul urmează să aprobe pe ordinea suplimentară a şedinţei şi o hotărâre referitoare la mai multe măsuri de relaxare care urmează să fie aplicate de la 1 august privind organizarea de spectacole, evenimente sportive şi private, mitinguri, workshop-uri, precum şi referitoare la activităţile din baruri, cluburi, discoteci şi săli de jocuri propuse prin Hotărârea nr. 50 a CNSU.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Moarte șocantă la Maternitatea Sibiu: DSP a aplicat amenzi după decesul unei tinere de 33 de ani în urma unui avort

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Moarte șocantă la Maternitatea Sibiu: O femeie de 33 de ani și-a pierdut viața în urma unui avort, iar DSP a aplicat amenzi personalului medical pentru nereguli grave Tragedie la Sibiu! O femeie de doar 33 de ani a murit luna trecută, după ce a suferit complicații grave în urma unui avort la Maternitatea Spitalului […]

Citește mai mult

Actualitate

Românii cumpără mai puține mașini: Scădere de aproape 9% pe piața auto în primele opt luni din 2025

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Românii cumpără tot mai puține mașini: Piața auto a înregistrat o scădere de aproape 9% în primele opt luni din 2025, pe fondul incertitudinilor economice și al creditării dificile Piața auto din România traversează o perioadă paradoxală; pe de o parte, primele opt luni ale anului 2025 arată un declin de aproape 9% la înmatriculările […]

Citește mai mult

Actualitate

4-5 septembrie 2025 | COD GALBEN de CANICULĂ în Alba și alte județe: Temperaturi de până la 36 de grade

Ioana Oprean

Publicat

în

4-5 septembrie 2025 | COD GALBEN de CANICULĂ în Alba și alte județe Județul Alba va fi, joi, 4 septembrie 2025, și vineri, 5 septembrie 2025, sub incidența unei atenționări meteo Cod galben de caniculă, între orele 12.00 și 21.00.  Citește și: Când va cădea prima zăpadă din 2025 în România: Localitatea în care va […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea