Principesa fecioară a Transilvaniei: A renunţat la căsătoria „neconsumată“ cu Sigismund Báthory şi a devenit spioana lui Mihai Viteazul

Cu păr blond, ten fin, buze subţiri şi mâini graţioase, Maria Cristina (1574-1621) a fost considerată de unii ca fiind printre cele mai frumoase femei care au ajuns la Alba Iulia, în capitala principatului Transilvaniei. Soţia principelui Sigismund Báthory al Translvaniei, a rămas în istorie ca ”principesa fecioară”. Căsătoria sa cu Sigismund Báthory, din anul 1595, a fost „neconsumată” din cauza problemelor sale de natură sexuală.

Născută în Graz, la origini prinţesă germană, membră a Casei de Habsburg, a fost fiica arhiducelui Carol al II-lea de Austria şi a Mariei Anna de Bavaria, dar şi nepoata împăratului romano-german Rudolf al II-lea. Arhiducesa a ajuns principesă a Transilvaniei, pentru scurt timp, prin căsătoria cu Sigismund Báthory (1572-1613). Nunta celor doi, văzută ca un câştig politic extrem de important pentru Transilvania, a avut loc la Alba Iulia, în 6 august 1595, în urma unui contract de căsătorie îndelung discutat şi după o ceremonie simbolică desfăşurată la Graz.

Viitorii miri s-au cunoscut doar cu câteva zile înaintea marelui eveniment. După o călătorie de aproape o lună şi jumătate, Maria Cristina, însoţită de mama sa, Maria Anna de Bavaria şi de 6.000 de călăreţi germani, a fost întâmpinată de Sigismund, nu departe de Alba Iulia, cu alai, muzică şi o caleaşcă trasă de opt cai albi. Nunta care a urmat a fost un eveniment ce s-a desfăşurat cu mare fast. În cinstea mirilor a fost dat un banchet la care au luat parte soli munteni, moldoveni, turci, tătari, precum şi de la marile curţi europene. La marea sărbătoare a fost invitat şi Mihai Viteazul, care nu a putut participa. Domnitorul şi-a trimis însă reprezentanţii, boierii Stroe Buzescu şi Radu Calomfirescu, cu „daruri scumpe” de nuntă: „un cal foarte frumos, luxos împodobit, cu un paloş bătut cu pietre scumpe şi opt bucăţi de brocart cu fir de aur pentru mireasă”.

Relaţia dintre cei doi a fost, încă de la început, una încordată şi neechilibrată. În noaptea nunţii, Sigismund a evitat raportul conjugal şi a ales să-şi părăsească mireasa. Cu o căsătorie celebrată numai în acte, şi-a trimis proaspăta soţie în cetatea Chioarului, unde a stat ca prizonieră până în anul 1598. Pornind de la acest episod, s-a ajuns la relatări diverse şi controversate privind viaţa intimă a principelui. Problemele de natură sexuală ale acestuia au fost puse, de cronicari, pe seama mai multor afecţiuni, dar şi a unor vrăjitorii făcute asupra sa. Se pare că Báthory ar fi fost legat prin farmece de o babă, pe nume Ioana, sau de mama lui Ştefan Bocskai, întrucât refuzase să-i ia fiica în căsătorie şi o preferase pe Maria Cristina. Pierderea potenţei sexuale l-a determinat să recurgă la diverse remedii. A încercat să se trateze cu medicamente, unele trimise de mama Mariei Cristina, dar şi prin metode alternative, cu ritualuri de magie, cum ar fi folosirea figurinelor de ceară cu reprezentarea celor doi soţi, peste care se spuneau cuvinte de vrajă. A recurs, în disperarea sa, inclusiv la o reţetă pentru „pofta de sex şi vigoare a bărbaţilor din Evul Mediu”, toate însă fără a avea vreun rezultat.

Viaţa sexuală dezastruoasă i-a cauzat lui Sigismund Báthory un pronunţat declin interior şi slăbiciuni de caracter, devenite tot mai evidente. În martie 1598, nestatornicul principe a renunţat, pentru a doua oară la tronul Transilvaniei, dar nu şi pentru ultima dată, în favoarea Habsburgilor. Conducerea principatului a fost preluată de Maria Cristina, în numele împăratului Rudolf al II-lea. Domnia ei a fost, totuşi, doar formală; împăratul Rudolf al II-lea şi-a trimis comisarii imperiali în Alba Iulia, pentru a conduce de facto principatul. Aceasta a devenit, astfel, singura femeie care a folosit celebra titulatură a „unificării”: Maria Christierna, Dei gratia Transylvaniae, Moldaviae, Valachiae Transalpinae princeps, titlu preluat de la soţul ei, care l-a purtat începând cu anul 1595.

Prinsă într-un mariaj nefericit, cu un soţ inconsecvent în acţiunile politice, în 1599, principesa Maria Cristina l-a părăsit pe Sigismund, după ce acesta abdicase pentru a treia oară, şi s-a întors pentru totdeauna în Austria. Căsătoria dintre cei doi a fost anulată la Vatican, de papa Clement al VIII-lea, în anul 1607. Pe perioada exilului său la curtea imperială a lui Rudolf al II-lea din Praga, Mihai Viteazul apare imortalizat într-un tablou, din anul 1601 (o alegorie cu temă antică), semnat de pictorul Frans Francken cel Bătrân. Alături de domnul muntean, în poziţie centrală, este redat un personaj feminin. Cei mai mulţi istorici au identificat-o, pe singura femeie din tablou, cu principesa Maria Cristina, ajunsă prin conjuctura evenimentelor o apropiată a lui Mihai Viteazul, cel care îi inspira multă încredere şi de a cărui farmec se spune că era cucerită.

Conform relatărilor istorice, Maria Cristina i-ar fi servit lui Mihai Viteazul şi ca spioană. Se speculează chiar că în uciderea lui Andrei Báthory, omul care făcuse o pasiune pentru ea , dar pe care îl ura de moarte, complice ar fi fost Mihai Viteazul, cu toate că în Cronica Buzeştilor se infirmă categoric presupunerea. Însă, un tablou anonim din şcoala lui El Greco, contemporan perioadei, îi reprezintă pe Mihai Viteazul şi Maria Cristina în ipostaza de Irod şi Irodiada, primind ca trofeu capul cardinalului. În anul 1608 Maria Cristina s-a retras într-o mănăstire din Tirol, unde va şi muri, în anul 1621, ca stareţă.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI