Sport

Principalii marcatori din cel de-al patrulea eșalon | Greapcă (Hidro Mecanica Șugag), Brânză (Viitorul Sântimbru) și Coltor (CS Ocna Mureș) – golgheterii Ligii 4

Dan HENEGAR

Publicat

în

Principalii marcatori din cel de-al patrulea eșalon | Greapcă (Hidro Mecanica Șugag), Brânză (Viitorul Sântimbru) și Coltor (CS Ocna Mureș) – golgheterii Ligii 4

Dănuț Greapcă (Hidro Mecanica Șugag) – 21 de goluri, Ciprian Brânză (Viitorul Sântimbru) – 19 goluri și Claudiu Coltor (CS Ocna Mureș) – 17 goluri, sunt golgheterii Ligii 4 la finele turului. Acest trio reprezintă în fapt, în ordine, primele 3 clasate din ierarhie, respectându-se ordinea clasării pe podium.

Aceștia sunt urmați, la mare distanță de Darius Raica (Performanța Ighiu) – 12 goluri, Alin Gherman (Inter Unirea) și Ionuț Macarie (Academia Șona) – 11 goluri, Daniel Lupșan (Industria Galda de Jos) – 10 goluri, Gabriel Oltean (Voința Stremț) și George Gavrilă (Performanța Ighiu) – 9 goluri.

*Portarul Cătălin Suciu – 4 goluri, din penalty!

Se remarcă și reușitele portarului Cătălin Suciu, de la fosta divizionară terță Industria Galda de Jos, care în prima parte a campionatului a marcat în 4 rânduri, din lovituri de la unsprezece metri! De altfel, găldenii au a doua defensivă a eșalonului (16 goluri încasate), după Viitorul Sântimbru (11), dar înaintea primei clasate Hidro Mecanica Șugag (17 goluri primite). Semnificative sunt și procentajele primilor marcatori din Liga 4, raportat la reușitele propriilor formații: Greapcă – 38 la sută (21 goluri, din 54), Brânză – 39 la sută (19, din 48), respectiv Coltor – 34 la sută (17 din 49). De altfel Greapcă a înscris de unul singur mai mult decât alte 3 formații Viitorul Vama Seacă, AFC Micești și Limbenii Limba, totalizând același număr de goluri ca CS Zlatna!

*Principalii realizatori

În cele ce urmează, vă prezentăm principalii marcatori ai celor 15 combatante din Liga 4, în ordinea clasamentului la finele turului.

  1. Hidro Mecanica Șugag (54 de goluri): Greapcă – 21 goluri, Budin și Șt. Radu – câte 4;
  2. Viitorul Sântimbru (48): Brânză – 19 goluri, Cr. Ivașcu – 7, Breaz – 5;
  3. CS Ocna Mureș (49): Coltor – 17 goluri, Socaci – 8, Șimandi – 7;
  4. Peformanța Ighiu (42): Raica – 12 goluri, Gavrilă – 9, Borșai – 5;
  5. Voința Stremț (45): G. Oltean – 9, M. Cristea – 7, Voic – 6;
  6. Industria Galda (41): Lupșan – 10 goluri, Grecu – 8, Giorgiu și portarul Suciu – câte 4;
  7. Spicul Daia (30): Fl. Schiau – 6 goluri, Biro și Oană – câte 5, R. Mihălțan – 4;
  8. Inter Unirea (32): Gherman – 11 goluri, A. Sas și L. Dan – câte 5;
  9. Energia Săsciori (26): T. Mărginean și Sava – câte 7 goluri, R. Anghel – 6;
  10. Academia Șona (28): Macarie – 11 goluri, Frățilă – 6, Ignat – 3;
  11. Viitorul Vama Seacă (17): Scrobotă – 7 goluri, S. Groza, A. Stanciu, Pitea și Văsuț – câte două,
  12. CS Zlatna (21): A. Cîmpean și L. Popa – câte 5 goluri, Arsîn – 4, Csiki – 3;
  13. Fortuna Lunca Mureșului (24): Gilyen – 7 goluri, Cr. Popa – 6, R. Szekely – 4;
  14. AFC Micești (16): Topîrcian – 4 goluri, Tripșa, A. Bogdan și D. Rațiu – câte 3;
  15. Limbenii Limba (10): Mian – 5 goluri, I. Henegar – două.

În privința celor mai prolifice formații, acestea sunt primele clasate, liderul Hidro Mecanica Șugag (54 de goluri, medie de 3,85 goluri/meci), CS Ocna Mureș (49 de goluri, medie 3,5) și Viitorul Sântimbru (48 de goluri, medie 3,42). La polul opus sunt Limbenii Limba – 10 goluri, AFC Micești – 16 goluri și Viitorul Vama Seacă – 17 goluri. Cele mai permeabile apărări au fost cea a „lanternei roșii” Limbenii Limba (83 de goluri primite, medie de 5,92/meci), respectiv AFC Micești (54 de goluri încasate, medie 3,85) și CS Zlatna (49 de goluri primite, medie 3,5). Cea mai mare diferență de scor a fost în etapa a 5-a, Industria Galda – CS Zlatna 10-0.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia), ales în Comitetul Executiv al FRF pentru al treilea mandat consecutiv | Răzvan Burleanu, președinte al Federației Române, fără emoții, și în următorii 4 ani

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia), ales în Comitetul Executiv al FRF pentru al treilea mandat consecutiv | Răzvan Burleanu, președinte al Federației, fără emoții, și în următorii 4 ani Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia) va fi și în următorii 4 ani membru în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, din postura de […]

Citește mai mult

Sport

Start fulminant de retur în SuperLiga Alba: derby-uri la Ocna Mureș și Ighiu, sâmbătă, 21 martie!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Start fulminant de retur în SuperLiga Alba: derby-uri la Ocna Mureș și Ighiu, sâmbătă, 21 martie, la ora 11.00! Start fulminant de retur în SuperLiga Alba, cu două derby-uri, la Ocna Mureș și Ighiu, în prima etapă a primăverii. Citește și: Viitorul Vama Seacă, retragere din SuperLiga Alba! Programul returului, modificat, sezonul se va relua doar […]

Citește mai mult

Sport

Aiudeanul Bogdan Andone, desemnat antrenorul etapei de LPF! Parcurs senzațional realizat de nou-promovata FC Argeș

Dan HENEGAR

Publicat

în

Aiudeanul Bogdan Andone, desemnat antrenorul etapei de LPF! Parcurs senzațional realizat de nou-promovata FC Argeș Bogdan Andone este antrenorul momentului pe prima scenă, nou-promovata FC Argeș dinamizând lupta la titlu în Superliga, după victoria de la Craiova Citește și: Antrenorul aiudean Bogdan Andone a promovat cu FC Argeș pe prima scenă! În derby-ul nebun de […]

Citește mai mult