Primul român condamnat la închisoare pentru zădărnicirea combaterii bolilor: A fugit din spital de frică să nu ia COVID
Primul român condamnat la închisoare pentru zădărnicirea combaterii bolilor: a fugit din spital de frică să nu ia COVID
Curtea de Apel Ploiești a respins, miercuri, apelul intentat de Matei Strugurel, primul român condamnat pentru zădărnicirea combaterii bolilor, astfel că decizia de condamnare la un an de închisoare cu executare dată de Judecătoria Buzău rămâne definitivă, potrivit Mediafax.
Magistrații Curții de Apel Ploiești au respins, miercuri, ca inadmisibil, apelul declarat pentru Matei Strugurel, de avocat, împotriva sentinței penale nr. 1034/10.12.2020 a Judecătoriei Buzău.
Judecătoria Buzău l-a condamnat pe Matei Strugurel la un an de închisoare cu executare pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Decizia Curții de Apel Ploiești este definitivă.
Pe 10 decembrie, Matei Strugurel a fost condamnat la un an de închisoare cu executare pentru zădărnicirea combaterii bolilor de către Judecătoria Buzău. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, bărbatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 2 ani după executarea pedepsei sau considerarea ca executată a pedepsei principale cu închisoarea. De asemenea este obligat la plata a 550 de lei cheltuieli de judecată.
În luna aprilie 2020, Matei Strugurel a fugit din spital unde a fost internat pentru că tușea puternic. Testul pentru COVID-9 a ieşit negativ, dar medicii l-au diagnosticat cu TBC şi au hotărât să-l ţină sub supraveghere. Bărbatul a fugit, însă, din spital de frică să nu ia Covid-19.
sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Femeie din Alba, înșelată de falși reprezentanți ANAF: A rămas fără 300.000 de euro din contul firmei. Cum au acționat
Femeie din Alba, înșelată de falși reprezentanți ANAF: A rămas fără 16 miliarde de lei din contul firmei. Cum au acționat O femeie de 41 de ani din municipiul Alba Iulia a rămas fără o sumă importantă de bani după ce a fost înșelată de persoane care s-au dat drept reprezentanți ai ANAF. Escrocii au […]
VIDEO | PERCHEZIȚII la Câmpeni, la persoane care dețineau ilegal țigarete: Doi bărbați de 60 și 54 de ani, REȚINUȚI. Ce au descoperit polițiștii
VIDEO | PERCHEZIȚII la Câmpeni, la persoane care dețineau ilegal țigarete: Doi bărbați de 60 și 54 de ani, REȚINUȚI. Ce au descoperit polițiștii Polițiștii din Alba au efectuat joi, 5 martie 2026, mai multe percheziții la Câmpeni, într-un dosar care vizează fapte de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea […]
Parcul fotovoltaic de la Teiuș: Începe instalarea sistemului de stocare a energiei. Investiţie de 21 de milioane de euro
Parcul fotovoltaic de la Teiuș: Începe instalarea sistemului de stocare a energiei. Investiţie de 21 de milioane de euro Echipamentele principale pentru construcţia sistemului de stocare a energiei în baterii (BESS) de la Teiuş (județul Alba) au ajuns pe şantier, a anunțat Eurowind Energy România, parte a companiei daneze Eurowind Energy A/S. Astfel, proiectul intră […]
