Primul pas pentru înfiinţarea polului de dezvoltare „Alba de Jos”
La sediul Primăriei Aiud a avut loc întâlnirea primarilor din zona Aiud – Ocna Mureş, convocată de primarul aiudean Horaţiu Josan pentru obţinerea acordului primarilor privind constituirea într-un pol de dezvoltare, respectiv o asociaţie de dezvoltare intercomunitară, prin intermediul căreia să se asigure dezvoltarea durabilă a tuturor localităţilor.
Primarii din Râmeţ şi Rimetea şi-au transmis telefonic acordul, iar primarii din Ponor, Lopadea şi Hopârta îşi vor exprima punctul de vedere săptămâna viitoare, aşa încât 11 din 14 primari s-au pronunţat în favoarea constituirii polului propus de primarul municipiului Aiud. S-a făcut astfel primul pas comun pentru înfiinţarea polului de dezvoltare Aiud – Ocna Mureş, iar pe baza hotărârilor consiliilor locale Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară nou-înfiinţată se va numi „Alba de Jos”. Obiectivul acesteia este de a reuni localităţile în eforturi comune de dezvoltare din punct de vedere economic, social, cultural, de modernizare a infrastructurii şi a transportului, precum şi de dezvoltare integrată a serviciilor de sănătate şi învăţământ.
ADI „Alba de Jos” va avea şi un comitet zonal de coordonare, compus din primari, consilieri locali şi judeţeni, specialişti din primării, care vor identifica împreună priorităţile şi implicit linia comună de acţiune, în scopul atingerii obiectivelor. Ţinând cont de importanţa acestui proiect, în care primarul Horaţiu Josan doreşte o implicare a comunităţilor în întregul lor, comunicarea constantă privind evoluţia activităţii ADI „Alba de Jos” va fi esenţială, ea fiind asigurată de municipiul Aiud, a declarat Ada Rus, purtătorul de cuvânt al municipalităţii aiudene.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa”
Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa” Un biciclist din Alba Iulia a publicat, pe o rețea de socializare, un mesaj prin care a mulțumit public șoferilor care, în ciuda traficului din oraș aglomerat, au dat dovadă de respect, răbdare și prudență atunci […]
VIDEO | Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători”
Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători” Primele roșii produse în România în acest an au ajuns și în piețele din Alba Iulia, dar prețul nu este pentru toate buzunarele. Primele roşii româneşti s-au copt […]
CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa AB negativ: ,,O pacientă cu hemoragie, în urma unui accident rutier, are nevoie de sânge”
CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa AB negativ: ,,O pacientă cu hemoragie, în urma unui accident rutier, are nevoie de sânge” Reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Alba au făcut, vineri, 13 martie 2026, un apel urgent către persoanele care pot să doneze sânge din grupa AB negativ. „O pacientă cu […]