Opinii - Comentarii

PRIMARUL CĂLIN POTOR NU VA PLĂTI NICIUN LEU DIN BUGETUL LOCAL PENTRU SPECTACOLE ŞI CONCERTE

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Spectacole şi evenimente plătite cu bani grei din taxele şi impozitele noastre. Asta ne serveşte de câteva luni inginerul Mircea Gheorghe Hava în încercarea disperată de a-şi păstra fotoliul de edil al municipiului Alba Iulia. Campania făcută pe banii albaiulienilor calcă în picioare istoria şi respectul faţă de înaintaşii noştri.
După ce a ras de pe faţa pământului Parcul Custozza, inginerul Hava l-a transformat în piaţă, iar pietonalul din faţa statuii lui Mihai Viteazul în terasă pentru mici şi bere. La ultimele spectacole organizate de inginerul pe care l-am amintit mai sus, tarabele cu mici şi bere au fost amplasate lângă statuia lui Mihai Viteazul. Probabil pe post de coroane de flori, pentru că zona respectivă a fost întotdeauna folosită pentru ceremonialuri militare şi depuneri de coroane. Dar unii au uitat ce înseamnă istoria şi o calcă în picioare pentru a mai aduna câteva voturi. Pentru ei istoria se reduce la mici şi bere la botul calului lui Mihai Viteazul, pavele murdare de grăsimea de la mititei, pe care probabil în câteva zile o să le schimbe, că doar trebuie să trăiască şi firmele de partid.
Albaiulienii se confruntă cu o acută lipsă a locurilor de muncă, iar în acest timp singura soluţie găsită de inginerul Hava este cea a concertelor plătite cu sume uriaşe. Doar în acest an primăria va plăti 31 de miliarde de lei vechi pentru spectacole şi concerte. La aceste manifestări, majoritatea inventate şi care nu au nimic în comun cu municipiul Alba Iulia, vin tot felul de trupe din străinătate care încasează onorarii de zeci de mii de euro. Iar tinerii artişti din Alba Iulia se plâng de faptul că nu sunt chemaţi să evolueze, chiar dacă ei nu cer bani. Avem trupe de muzică uşoară, interpreţi de muzică populară, formaţii de dansuri care nu sunt luate în seamă şi nu sunt promovate de actuala administraţie. Recent sute de părinţi s-au înghesuit într-o sală mică în centrul municipiului pentru a-şi vedea copiii care evoluau într-un concurs de dans modern. Locul lor trebuia să fie pe scena din cetate, dar micuţii nu au avut loc de trupele care au primit zeci de mii de euro. Trupele din străinătate să cânte la ele în ţară, nu la noi unde sărăcia este lucie şi oamenii nu au ce le pune pe masă copiilor.
În mandatul meu de primar municipalitatea din Alba Iulia nu va mai plăti NICIUN LEU din bugetul oraşului pentru asemenea manifestări. S-a terminat cu jaful din banii publici. Toate evenimentele se vor organiza din sponsorizări, iar artiştii locali vor avea prioritate la toate concertele şi spectacolele organizate de primărie.

CĂLIN POTOR, Candidatul USL la Primăria Alba Iulia


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

5 februarie: S-a încheiat acordul austro-ungar privind crearea statului dualist Austro-Ungaria, în cadrul căruia Transilvania si Banatul rămâneau încorporate Ungariei

Ioana Oprean

Publicat

în

5 februarie: S-a încheiat acordul austro-ungar privind crearea statului dualist Austro-Ungaria, în cadrul căruia Transilvania si Banatul rămâneau încorporate Ungariei În data de 5 februarie 1867, pe fondul unor înfrângeri militare în faţa francezilor, prusacilor şi piemontezilor, dar şi pe baza frământărilor naţionale din cadrul Imperiului Habsburgic, se ajunge la un compromis între Viena şi […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

2 februarie 1600: Mihai Viteazul s-a adresat, din Alba Iulia, Papei Clement al VIII-lea cerându-i ajutor împotriva otomanilor

Ioana Oprean

Publicat

în

2 februarie 1600: Mihai Viteazul s-a adresat, din Alba Iulia, Papei Clement al VIII-lea cerându-i ajutor împotriva otomanilor Mihai Viteazul a fost ban de Mehedinţi, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi domnitor al Munteniei şi, pentru o scurtă perioadă în 1600, conducător de facto al tuturor celor trei ţări care formează România de astăzi: […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

2 februarie: Ziua Mondială a Zonelor Umede

Ioana Oprean

Publicat

în

La 2 februarie, sărbătorim Ziua Mondială a Zonelor Umede, marcând astfel semnarea, în 1971, a Convenției Ramsar, un tratat internațional asupra zonelor umede adoptat, sub egida UNESCO, în orașul iranian cu același nume, de pe malul Mării Caspice. România a aderat la Convenția Ramsar la 21 septembrie 1991, prin înscrierea Deltei Dunării pe lista siturilor […]

Citește mai mult