Politică Administrație

Primarii din Ocna Mureș, Zlatna și alte 13 localități din Alba, candidații PNL la alegerile locale din 2016

Ioana Oprean

Publicat

în

Săptămâna trecută au avut loc în mai multe localități din județul Alba, ședințe ale organizațiilor locale ale Partidului Național Liberal, în prezența unora dintre lideri județeni ai PNL Alba.

sigla pnl albaÎn cadrul respectivelor ședințe, birourile politice locale ale organizațiilor PNL au discutat chestiuni privitoare la dezvoltarea comunităților respective, dar și chestiuni de ordin politic, privind alegerile locale din 2016. Astfel, în cadrul întâlnirilor s-au luat în discuție nominalizările de candidați pe care PNL Alba urmează a le susține în perspectiva alegerilor locale de anul viitor.

 

În aceste condiții au fost validați, ca și candidați ai Partidului Național Liberal, următorii primari aflați în funcție în acest moment: Silviu Vințeler (la Ocna Mureș), Silviu Ponoran (la Zlatna), Emilia Cândea (la Doștat), Traian Rusu (la Ighiu), Augustin Popa (la Hopârta), Marian Indrei (la Lopadea Nouă), Alin Nicula (la Rădești), Liviu Gigel Alexandru (la Mirăslău), Aron Zaharie (la Almașu Mare), Traian Ursaleș (la Meteș), Gligor Barabaș (la Fărău), Daniel Irimie (la Livezile), Daniel Rusu (la Șpring), Ioan Oancea (la Câlnic), Ioan Nedela (la Gârbova). De asemenea, domnul Ioan Cordea, viceprimar al comunei Râmeț, va fi candidatul PNL pentru funcția de primar, în 2016, în respectiva comună, iar pentru funcția de primar al comunei Rimetea a fost desemnat ca și candidat susținut de PNL Alba, domnul consilier local Robert Oancea.

 

CITEȘTE ȘI: Alegeri locale 2016: PNL Alba și-a desemnat candidați în șapte comune importante

În perioada următoare se vor face și alte desemnări de candidați ai PNL Alba pentru alegerile locale din 2016, urmând ca la începutul lunii decembrie a.c. acest proces de desemnare a candidaților să fie deja încheiat.

CITEȘTE ȘI: Alegeri locale 2016: PNL Alba și-a desemnat candidați în alte șase localități


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Drept la replică | Prof. Irimie Popa după Memoriul primarilor din Apuseni care au cerut demiterea sa de la conducerea Societății „Avram Iancu”: „În loc să fiți parte din soluție, ați ales să jucați ca parte din problemele cu care moții se confruntă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Drept la replică | Prof. Irimie Popa după Memoriul primarilor din Apuseni care au cerut demiterea sa de la conducerea Societății „Avram Iancu”: „În loc să fiți parte din soluție, ați ales să jucați ca parte din problemele cu care moții se confruntă” După ce o mare parte dintre edilii din Munții Apuseni au semnat […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Noul spațiu al centrului de zi pentru persoane vârstnice din cartierul Mihail Kogălniceanu din Sebeș, prezentat seniorilor care domiciliază în zonă

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Noul spațiu al centrului de zi pentru persoane vârstnice din cartierul Mihail Kogălniceanu din Sebeș, prezentat seniorilor care domiciliază în zonă Noul spațiu al centrului de zi pentru persoane vârstnice din cartierul Mihail Kogălniceanu a fost prezentat seniorilor care domiciliază în această zonă, a anunțat, sâmbătă, 21 februarie 2026, primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor.  „Mediul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | PSD solicită PNL și USR să înceteze disputa care blochează reforma de relansare economică

Ioana Oprean

Publicat

în

PSD solicită PNL și USR să înceteze disputa care blochează reforma de relansare economică PSD face apel la PNL și USR să înceteze disputele privind controlul asupra fondurilor destinate Programului de relansare economică – singura reformă autentică a actualei Coaliții de guvernare! Pachetul de măsuri trebuie avizat urgent de Ministerul Economiei! PSD subliniază că programul […]

Citește mai mult