Primăria orașului Câmpeni angajează, prin concurs, magazioner și referent, grad profesional superior. Condiții de participare
Primăria Oraşului Câmpeni, Județul Alba organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de magazioner, treapta I, studii medii, din cadrul Compartimentului Cultură şi Activităţi Sportive.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- studii liceale, respective studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat;
- vechimea în muncă necesară exercitării funcţiei contractuale: minimum 15 ani.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 25 august 2017, ora 16.00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
- 05 septembrie 2017, ora 10.00: proba scrisă;
- 06 septembrie 2017, ora 14.00: proba interviu.
Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
- cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
- copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
- carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
- cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
- adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
- curriculum vitae.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.
Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Primăriei Oraşului Câmpeni, din Piaţa Avram Iancu nr. 5, Județul Alba, telefon: 0258/771.215, interior 37.
De asemenea, Primăria Oraşului Câmpeni, Județul Alba organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, de referent, clasa III, grad profesional superior, studii medii, Compartiment A.D.P.P.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
- studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat;
- vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: minimum 10 ani.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 31 august 2017, ora 16:00: termen limită de depunere a dosarelor;
- 13 septembrie 2017, ora 10.00: proba scrisă;
- data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Primăriei Oraşului Câmpeni, din Piaţa Avram Iancu nr. 5, Județul Alba, telefon: 0258/771.215, interior 37.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Loc de joacă ultramodern amenajat la Petrești, vis-a-vis de Casa Fanfarei: În ce interval orar este deschis
Loc de joacă ultramodern amenajat la Petrești, vis-a-vis de Casa Fanfarei: În ce interval orar este deschis Un loc de joacă ultramodern a fost amenajat de Primăria Sebeș la Petrești. Citește și: FOTO | Reabilitarea parcului de joacă dintre Sebeș și Petrești, finalizată: „Viitorul se construiește cu fiecare zâmbet de copil” „Chiar dacă așteptarea a […]
FOTO | Lucrări conform graficului la podul nou peste râul Arieș de la Câmpeni: Urmează să fie montată structura metalică. Trafic restricționat
Lucrări conform graficului la podul nou peste râul Arieș de la Câmpeni: Urmează să fie montată structura metalică. Trafic restricționat La podul nou peste râul Arieș de la Câmpeni lucrările avansează conform graficului, potrivit reprezentanților administrației locale. Citește și: FOTO Pod nou la Câmpeni, peste râul Arieș: A fost semnat contractul de execuție, în valoare […]
Nicușor Dan a promulgat primul pachet fiscal. Ce a spus despre pensiile speciale ale magistraților
Nicușor Dan a promulgat primul pachet fiscal. Ce a spus despre pensiile speciale ale magistraților Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, 25 iulie 2025, că a promulgat primul pachet fiscal pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea, astfel că măsurile intră în vigoare. ”Tocmai ce-am semnat primul pachet și tehnic este foarte consistent, 30-40 de pagini. […]