Primăria Cugir: ”Reabilitarea ambulatoriului de la Spitalul Orășenesc, la mâna Guvernului”
Primăria Cugir este pe punctul de a atrage 4.500.000 lei din fondurile europene nerambursabile pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea ambulatoriului (policlinicii) din cadrul Spitalului Orăşenesc Cugir.
Proiectul administraţiei locale, depus în martie 2010 la ADR Centru, a trecut de toate etapele de evaluare, fiind în momentul de faţă în faza de precontractare. Un singur hop mai trebuie trecut pentru a fi semnat contractul de finanţare care va schimba cu totul condiţiile medicale oferite de policlinica spitalului cugirean.
Primarul Adrian Teban a declarat că este vorba de emiterea unei Hotărâri de Guvern prin care subsolul clădirii policlinicii să fie cuprins în inventarul bunurilor domeniului public.
“Această omisiune din vechiul inventar a fost constatată la ultima vizită la faţa locului a experţilor ADR Centru din luna februarie. De atunci, am parcurs toţi paşii necesari pentru a completa documentele cu cele solicitate. Mai avem nevoie doar de Hotărârea Guvernului şi sperăm ca la viitoarea şedinţă problema noastră să îşi găsească rezolvarea. Am avut mai multe discuţii pe această temă şi cu reprezentanţii Guvernului în teritoriu, cu domnul subprefect Cornel Murg, care cunoaşte foarte bine atât situaţia urgentă în care ne aflăm, cât şi importanţa pe care o are acest proiect pentru oamenii din Cugir”, a precizat edilul cugirean.
Potrivit afirmaţiilor subprefectului Cornel Murg “proiectul privind modificarea inventarului în sensul cuprinderii subsolului Policlinicii în domeniul public a fost înainta deja Guvernului de către Prefectua Alba. În momentul de faţă se află la Comisia Juridică şi sperăm ca în prima şedinţă din luna mai să fie aprobat”.
Se pare că decizia executivului de modificare a inventarului aparţinând domeniului public al Cugirului nu suferă amânare, întrucât Hotărârea de Guvern trebuie să ajungă la ADR Centru până în data de 22 mai. În caz contrar, Cugirul poate pierde şansa de a-şi îmbunătăţi, cu bani europeni, condiţiile şi dotarea ambulatoriului, în proiect fiind prevăzute lucrări de reabilitări interioare şi exterioare (inclusiv a reţelelor termice, electrice şi sanitare), precum şi dotări cu echipamente medicale moderne pentru fiecare cabinet în parte.
Potrivit reprezentanților administrației locale, valoarea totală a proiectului este de peste 6.000.000 lei, din care 4.500.000 lei sunt fonduri europene nerambursabile.
„Este un proiect important pentru Cugir, care ne va da şansa să realizăm investiţii în unitatea medicală pe care nu ni le-am permite din bugetul local. Totul depinde în mometul de faţă de Guvernul României, iar dacă există voinţă politică, în maxim o lună am putea semna contractul de finanţare”, a subliniat primarul Adrian Teban.
Acest proiect completează eforturile administraţiei cugirene de a îmbunătăţi infrastructura spitalicească, cu scopul de a crea condiţii mai bune pacienţilor. Anul trecut Primăria Cugir a demarat un proces de renovare la o altă clădire a spitalului, mai exact la imobilul care găzduieşte Chirurgia şi Internele, unde sunt executate lucrări de consolidare, reabilitare interioară şi exterioară, inclusiv lucrări de recompartimentare. Investiţia, realizată din bugetul local, trebuie finalizată la sfârşitul lunii iunie.
FOTO: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
AUR scade sub pragul de 40%: Cum stau PSD și PNL. Sondaj INSCOP realizat în perioada 2-6 martie 2026
AUR scade sub pragul de 40%: Cum stau PSD și PNL. Sondaj INSCOP realizat în perioada 2-6 martie 2026 Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026, AUR se menține pe prima poziție în preferințele românilor pentru alegerile parlamentare, dar coboară sub pragul de 40%, cu trei procente […]
VIDEO | Doar 36 de posturi la Prefectura Alba, după restructurări: Câți angajați trebuie să plece. Ce spune prefectul Nicolae Albu
Doar 36 de posturi la Prefectura Alba, după restructurări: Câți angajați trebuie să plece. Ce spune prefectul Nicolae Albu Nicolae Albu, Prefectul județului Alba, a oferit luni, 9 martie 2026, o serie de explicații cu privire la reducerea numărului de posturi din Prefectura Alba. Astfel, instituția va rămâne cu 36 de posturi și, cu toate […]
Maxim 36 de posturi în Prefectura Alba după reorganizarea decisă de Guvern Numărul maxim de posturi la Instituția Prefectului – Județul Alba (Prefectura Alba) este de 36, Ministerul Afacerilor Interne demarând procedurile de punere în aplicare a prevederilor actui normativ ca urmare a adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2026. În acest scop, a […]