Curier Județean

Primăria Blaj organizează ”Revelionul Pensionarilor” 2018. Înscrierile se pot face până la data de 15 decembrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Municipiului Blaj anunţă că au început înscrierile pentru Revelionul Pensionarilor 2018, ce va fi organizat, la fel ca în anii precedenţi, la Căminul Cultural din Tiur. Tarifele au rămas aceleaşi de anul trecut, iar data limită pentru înscriere este 15 decembrie 2017.

Petrecerea Divorțaților

Organizatorii doresc, în acest mod, să afle din timp numărul participanţilor, astfel încât Revelionul Pensionarilor să se desfăşoare în condiţii impecabile, în ton cu frumuseţea momentului festiv.

Taxa de participare este de 50 de lei/persoană, iar pensionarii care doresc să sărbatorească trecerea în anul 2018 la Revelionul organizat de municipalitate în cinstea lor se pot înscrie la Secretariatul Primarului, camera 1, la etaj, până la data de 15 decembrie 2017. Informaţii şi la telefoanele: 0258-710.110, 0258-711.111 sau 0753-313.357.

Actele necesare pentru înscrierea la Revelionul Pensionarilor 2018 sunt cartea de identitate şi cuponul de pensie.

În cazul în care, într-o familie, unul dintre soţi nu este înca pensionar, acesta va achita suma de 110 de lei pentru meniul de Revelion.

Este pentru al optulea an consecutiv când Primăria Municipiului Blaj organizează chiar la trecerea dintre ani un eveniment dedicat în exclusivitate pensionarilor.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Poliția Alba, mesaj pentru copii înainte de Halloween: ,,Evitați farsele periculoase și comportamentele care pot provoca teamă sau accidente”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Poliția Alba, mesaj pentru copii înainte de Halloween: ,,Evitați farsele periculoase și comportamentele care pot provoca teamă sau accidente” Poliția Alba a transmis un mesaj, printr-o postare pe Facebook, pentru copii înaintea Halloween-ului 2026. Instituția transmite că, pentru ca distracția de Halloween să se desfășoare în siguranță, copiii trebuie să fie atenți la costumele și […]

Citește mai mult

Curier Județean

ITM Alba: Amenzi de 30.000 de lei și 36 de avertismente după controalele din perioada 19-23 octombrie 2026. Ce nereguli au descoperit inspectorii de muncă

Ioana Oprean

Publicat

în

ITM Alba: Amenzi de 30.000 de lei și 36 de avertismente după controalele din perioada 19-23 octombrie 2026. Ce nereguli au descoperit inspectorii de muncă Inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi în valoare de 30.000 de lei și au dat 36 de avertismente în urma controalelor din perioada 19-23 octombrie 2026. Prin Programul cadru de […]

Citește mai mult

Curier Județean

28 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Bogdan Ilea

Publicat

în

Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 27 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]

Citește mai mult