Curier Județean

Primăria Alba: Excedentul bugetar al anului 2019 se va regăsi integral în proiectele europene și investiții. Cum vor fi repartizați banii

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Alba Iulia a transmis că toate sumele rezultate din excedentul bugetar al anului 2019 se vor regăsi în investiții și, sub nicio formă, nu în cheltuieli de personal. 

Din totalul excedentului de 13,1 milioane lei suma de 2,7 milioane este cu destinație precisă pentru proiecte derulate cu fonduri externe nerambursabile și sunt de fapt sume încasate în luna decembrie în aceste proiecte și care nu au putut fi cheltuite până la 31 decembrie 2019. 

Târgul Grădinarului

Diferența de aprox. 10,4 milioane lei a fost propusă de viceprimarul cu atribuții de primar al Municipiului Alba Iulia, Voicu PAUL, să fie alocată investițiilor pentru care sunt contracte de execuție și care pot fi pornite în imediata perioadă:

* 2,7 milioane lei pentru reabilitarea, extinderea și modernizarea unităților de învățământ, 

* 800.000 lei pentru finalizarea pasajului, 

* 3,67 milioane lei pentru dezvoltare locală – adică iluminat public și iluminat arhitectural, 

* 2,3 milioane pentru protecția mediului – investițiile în canalul colector de la Micești și 137 de platforme îngropate pentru colectarea deșeurilor menajere, 

* aprox. 890.000 lei pentru modernizarea de străzi. 

Toate aceste valori sunt estimate și vor avea o formă mai clară în urma hotărârii Consiliului Local. Valoarea reală va fi cunoscută doar după execuția și recepția lucrărilor, dar din experiența anilor precedenți vor rezulta economii ce vor fi relocate altor investiții.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

30 martie 2026 | Ziua Porților Deschise la Școala Gimnazială “Avram Iancu” Alba Iulia: Ziua creioanelor colorate, culorile primăverii sau lumea roboților, printre activități

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ziua Porților Deschise la Școala Gimnazială “Avram Iancu” Alba Iulia: Ziua creioanelor colorate, culorile primăverii sau lumea roboților, printre activități Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia își deschide porțile pentru toți copiii și părinții interesați să descopere mediul educațional disponibil, luni, 30 martie 2026, între orele 17.00 și 19.00. Din oferta educațională 2026–2027: 3 clase […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Lucrările la noul pod peste Arieș de la Câmpeni, tot mai aproape de finalizare: A fost turnat și al doilea strat de asfalt

Ioana Oprean

Publicat

în

Lucrările la noul pod peste Arieș de la Câmpeni, tot mai aproape de finalizare: A fost turnat și al doilea strat de asfalt Lucrările la noul pod peste Arieș de la Câmpeni sunt tot mai aproape de finalizare, a anunțat, vineri, 27 martie 2026 primarul Cristian Dan Pașca. „Așa cum am promis, am reușit să […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Andra Bunea, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, calificată și la etapa națională a Olimpiadei de Limba Engleză 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Andra Bunea, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, calificată și la etapa națională a Olimpiadei de Limba Engleză 2026 Andra Bunea, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, parcurge o primăvară strălucitoare. Ea s-a calificat și la etapa națională a Olimpiadei de Limba Engleză 2026. Citește și: FOTO | Andra Bunea, elevă a Colegiului […]

Citește mai mult